Mama trage un sertar să-și ia o cutie cu cremă de mâini; la lumina lunii, în vitrină, un craniu de cal alb strălucește râzând între bibelouri de porțelan albe; nu-i vine să creadă, aprinde lumina, îl examinează. Eu râd sub pătură. Unde l-ai găsit? Pe malul Dâmbului, am căutat sabia bunicului, ai zis că ai ascuns-o acolo; n-am găsit-o, am dat peste un cal mort și i-am luat capul. Să știi că are toți dinții, l-am și spălat. M-am gândit la calul bunicului. În uniforma de ofițer, bunicul zâmbea din fotografie.
Vlad Pasencu
Au venit din Sud. Erau mai înalți și mai rezistenți decât noi. O vreme am locuit în pace, în aceleași ținuturi. Apoi a venit Iarna cea mare, iar ei ne-au atacat și ne-au alungat din teritoriile noastre. Noi însă aveam trupurile îmblănite și cunoșteam peșterile în care să ne adăpostim. Acesta este unul din craniile lor, zise muzeograful, arătând exponatul din spatele sticlei. După cum vedeți, nu e foarte diferit de al nostru. Ei sunt Homo Sapiens, cei care erau la un pas să ne ducă la extincție.
Adina Drag
În oraș se zvonea că umbla cu treburi necurate. Nu-l mai văzuse nimeni la față de ceva vreme, da' și dacă l-ar fi văzut careva, n-ar fi putut zice că el a fost. După ce-a îngropat-o de vie la umbra unui chiparos, n-a mai fost el. Pentru că nu putea trăi fără ea, căci ea era el. Așa c-au murit împreună. Înțelegi, cronicarule? Nu-i nimic senzațional aici. Țeasta descărnată se întoarse plictisită la viermii ei, în timp ce cronicarul o zbughise din lumea nevăzută în cea nevăzătoare taman prin iarbă.
