Se născuse în bordel. Râdea mereu. Și atunci când muncea dublu să acopere orele pierdute cu școala. Unii clienți o meditau. Uneori, uitau că trebuie să le plătească în natură. Probabil atunci când își aminteau că au copile acasă de vârsta ei. A terminat liceul ca șefă de promoție. Și facultatea la fel. Și masterul. Acum, putea să plece. Să se rupă. Să uite. Sunau clopoței. Era Crăciunul. E plin, mergeți la clienți și apoi la învățat, le spuse fetelor. Măcar să nu fiți considerate proaste. Că păcatul îl duceți cu voi.
Sanda Burță
În ziua aia toate ceasurile din târg o luaseră razna. Ba rămâneau în urmă or stăteau de tot, ba o luau înainte. Vânzoleală mare de oameni și ceasuri în atelierul domnului Lorand. Fiindcă nu mai putea auzi schelălăitul clopotului de la ușă, s-a suit să puie opritoarea. Atunci a intrat. Barbă, veșmânt lung, până și aura o avea. Domnul Lorand a rămas așa cocoțat pe scaun, uitându-se de sus la Dumnezeu. Tot ce-și mai amintește e c-avea un Patek Philippe de buzunar, nu-i mai mergea calendarul perpetuu.
Ana Maria Dobre-Nir
Astăzi a fost prima mea zi la școala de magie. Când am intrat în clasă, m-a întâmpinat o bătrână ce părea să aibă o mie de ani. Avea părul alb ca de nea și ochii îi sclipeau. Mi-a spus că se numește Vrana și, pe măsură ce ne-am cunoscut, fața i se schimba în funcție de emoții. Când era încântată, devenea tânără și radiantă, dar când se încrunta, părea mai bătrână și mai înspăimântătoare. Am simțit un fior rece când mi-a spus că în curând voi descoperi prețul fiecărei vrăji. Nici vorbă să mai pot dormi la noapte.
