Fred și Wilma Flintstone aveau emoții. Micuța Pebbles începea clasa întâi. Au condus-o până la gura peșterii-școală și au stat cu ea până când o cioară, lovită în cap de către doamna învățătoare Teachstone, a cârâit de intrare. S-au dus apoi acasă, așteptând să li se întoarcă odorul. Au sărit ca arși când au văzut-o venind șontâc-șontâc și plângând cu lacrimi de crocodilozaur. Ce-ai pățit, Pebbles? a întrebat-o Fred. M-am speriat când a cârâit de ieșire și mi-am scăpat carnetul de note pe picior.
Ana Ludușan
Se învârte prin clasă, ca o cloșcă cu puii amenințați de țarcă. Pe cele două rânduri de bănci, elevii dorm cu sforăituri. Sunt rupți de oboseală de muncile câmpului. Singura care îi ține isonul este o fetiță numai piele și os, adusă cu japca de bunica, scoborâtă dintr-un nuc. Fătuca asta trebe să învețe, zice bătrâna. Altfel o să rămânem, măicuț, zice noră-mea, cu sălbăticiunea pe cap, cine crezi că ne golește ograda când o fi de măritat, nu vezi câtă-i de neagră și de slabă? Cele două sunt fala satului, acum.
Daniela G. Pătrașcu
L-am auzit, dar l-am ignorat și am făcut și pasul următor. Nu mai aveam nevoie de nimic, nu-mi mai păsa de nimic, simțeam că lumea a luat sfârșit, că nu mai contează ce va fi de mâine, nu de mâine, nu mă puteam gândi la ziua care urma, ceva în mintea mea se comporta ca o barieră care nu îmi dădea voie să mă mai gândesc. La ce? De ce? Pentru ce mai aveam nevoie să vină o altă clipă pentru mine când îmi lăsasem copilul la morga spitalului, cu doar 10 minute înainte să claxoneze acest tramvai care venea spre mine?
