Ursul era furios. În loc să adune câte ceva d-ale gurii, ca să aibă ce suge de sub unghii în hibernare, el trebuia să stea cu labele la spate. Nici vulpea nu era interesată de școală, căci găinile erau toate la clasa pregătitoare. Lupul a fost singurul de acord cu condiția să primească la amiază în loc de iaurt, o masă caldă. Doar un cocoș-de-munte se foia de colo-colo: Miros o criză de identitate de gen aici, voi clar nu sunteți genul meu. Dar ce se aude? Sssună clopoțelul, sâsâi sarpele siret.
Adina Drag
Orașul ăsta se vrea iubit. În secret. Noaptea, când umbrele trezesc la viață bătrânele ziduri, parchez aproape de inima lui și o iau la pas pe lângă râu. Și le aud. Sunt sute. Poate mai multe. Voci care își spun povestea fără cuvinte. Ies din cetate, pe străzi înguste de piatră cubică. Sub haloul unui stâlp de iluminat din Piață, un bătrân își numără mărunțișul. O monedă își rostogolește timpul la picioarele mele. O ridic, și un sunet cristalin tulbură liniștea. Bătrânul e iar copil și zâmbește.
Ioana Clara Enescu
Doamne-ajută, sănătate, succes, zice bunicul, paaaa, răspunde băiatul de la portiță și a-ul se lungește peste tâmplele bunului, sărutându-le zăpada, iar privirea bătrânului drum se face, pe care saltă nepotul, străbătând dealuri, munți, văi, mări și oceane. Copilul caută răspunsuri la întrebări niciodată puse, privește mereu înainte, nicio clipă nu se oprește, până-ntr-o zi, când, neatent, se împiedică de colțul lunii și cade tocmai lângă portița pe care brațele bunului o deschid cu un clinchet.
