Colegii mei năvălesc pe ușă, aleargă pe hol, se-nghesuie pe scări, țipă, se-mping, dau din coate, apoi se-mprăștie prin curte și își mănâncă senvișurile puse frumos în cutiuțe colorate. Eu mă așez sub un copac, îmi iau covrigul din pungă și-l mănânc. Niște copii râd de mine, unul aruncă cu un măr stricat care mă lovește în burtă. Pauza s-a terminat, copiii fug spre clasă, eu sar gardul și mă duc într-un parc să mă dau pe leagăn. Când am ajuns acasă i-am spus mamei că mi-am făcut mulți prieteni buni azi la școală.
Ioana Epure
În ziua în care m-am născut, ningea de parcă Dumnezeu voia să cunune țărâna cu cerul, în cea mai albă rochie de mireasă. Mirosea a țipăt, iar mama privea fereastra spitalului ca pe un tablou și, aidoma ca în muzeu, nu înțelegea nimic. Fulgii cădeau prost și mut, fără să o dumirească. La fel de prost a fost că am fost nevoită să-i explic, ce-i cu mine, din prima zi până mult mai târziu. Mai târziul a sosit când copilul meu, nou născutul guraliv, a tăcut brusc, în brațele mele. Atunci s-a sunat de recreație.
Sonia Ungureanu
Întâi profu' de bio, apoi cel de mate. A urmat bibliotecara. Cancer, infarct, ciroză, toți au părăsit lumea asta la început de septembrie. Profa de latină lipsise juma' de an, nu știau mai nimic de ea. Când au văzut că scrie pe grup de Sf. Maria, s-au bucurat toți. În prima zi de școală directorul a sunat clopoțelul. Clopotul bisericii de vizavi i-a ținut isonul. Vestea a căzut ca un trăsnet în mijlocul cancelariei. Unde v-ați grăbit, doamna profesoară? au comentat elevii pe facebook. Ad astra, a răspuns un gând.
