Sună clopoțelul. Pentru toți, dar pentru ea nu. Începe ultimul an de liceu, pentru toți, dar pentru ea nu. Își fac planuri, înjură în gând sau tare profesorii, aleg facultatea pe care vor să o urmeze, își planifică majoratele, petrecerile, toți, numai ea nu. Chiulesc de la ultima oră, pleacă să cumpere flori, toți, numai ea nu. Se întâlnesc în cimitir, îi povestesc peripețiile primei zi de școală, iar ea-i ascultă tăcută din locul în care a poposit prea devreme. Acum sunt toți, nu mai lipsește niciunul.
Florentina Ghițescu
Sună cineva? Mi s-a părut. Demult nu mai sună nimeni la ușă. Așa se întâmplă când te-a uitat Dumnezeu pe pământ. Nu-i așa, Felix? Îți dau imediat de mâncare, nu mai miorlǎi. Am rămas doar noi doi. Ești al treilea Felix, dar te iubesc la fel ca pe primul. Dar de când ești tu așa de vocal? Stai puțin, chiar sună cineva. Of, când te grăbești mai tare atunci nu găsești nici cadrul. Imediat vin. Da, ce doriți? Pentru mine? Cine? Doamna învățătoare. Eu sunt doamna învățătoare? Ce bucurie mi-ați făcut.
Ligia Dumitrescu
Cele mai înfricoșate povești se spuneau în spatele bisericii, lângă crucile vechi de lemn ale cimitirului, în noaptea Învierii. Pe vremuri le prindeau morților de deget o sfoară cu un clopoțel în capăt, care se atârna de cruce. Se mai întâmpla să îi îngroape de vii și când se trezeau trăgeau de sfoară. Dacă aveau noroc îi auzea cineva și îi scoteau, zic. Du-te, bă, cu cercul de-aici, sări unul neîncrezător. N-a terminat bine de vorbit, că de nicăieri a început să sune un clopoțel. Ne-am împrăștiat ca potârnichile.
