Say cheese! - sau viaţa sub cagula cu zîmbet (spre o politică de Adult Face Training)

În ediţia sa de sîmbătă, 11 august 2007, sub titlul diminuat, neutru, timorat, "Ucigaşii, prinşi înainte de a comite crima", fără a indica sursa, ziarul Gândul, sub semnătura lui Bogdan Munteanu, ne "informa" sumar, expeditiv, de parcă subiectul ar intra la rubrica de curiozităţi sau de fapte diverse:

"Intenţiile criminale ale oricăruia din cei 400 milioane de oameni care intră anual în SUA vor fi «citite» de un computer încă dinainte ca gândul să se transforme în faptă, promit cercetătorii unui laborator al Departamentului Securităţii Interne (DHS). La orice punct de intrare în SUA, în timp ce îşi aşteaptă rândul la verificarea paşaportului şi a bagajelor, un călător va face cunoştinţă, chiar fără să ştie, cu «ochii şi urechile lui Big Brother», un complex sistem de monitorizare care va decide în câteva minute dacă vizitatorul reprezintă «un risc» pentru siguranţa Americii sau nu. Denumit PHI (iniţialele venind de la «Proiectul Intenţie Ostilă»), sistemul de monitorizare va consta într-o baterie de lasere, minicamere video şi o puzderie de senzori care urmăresc mişcările ochilor, nivelul transpiraţiei, bătăile inimii, ritmul respiraţiei şi particularităţile mersului. Citind asemenea mii de indicatori în câteva secunde, PHI trebuie să fie în măsură să detecteze «intenţii ostile curente sau viitoare» şi să indice agenţilor de la frontieră «suspectul», care va fi extras discret din mulţimea călătorilor şi supus unui interogatoriu. Odată intrat pe mâna unor agenţi specializaţi în detectarea intenţiilor ostile, cu greu ar mai putea cineva să-şi ascundă gândurile, în caz că într-adevăr plănuieşte un atac terorist, aşa cum «a bănuit» PHI. Avantajul adus de PHI e acela că filmează şi identifică aşa-numitele «microexpresii faciale», care pot scăpa atenţiei unui interlocutor, dar despre care specialiştii DHS pretind că nu pot fi disimulate de niciun om. O asemenea microexpresie, care durează o fracţiune de secundă şi constă în dezvelirea involuntară a dinţilor, coborârea sprâncenelor şi încreţirea nasului (care precedă adesea un zâmbet forţat), se traduce întotdeauna prin «dezgust» şi e unul dintre semnalele de alarmă pentru PHI. După ce a obţinut rezultate remarcabile prin antrenarea unor agenţi să detecteze microexpresii (care au prins astfel traficanţi de droguri, vinovaţi de spălare de bani şi chiar pe autorul unui dublu asasinat), DHI vrea să lase în seama unui computer această sarcină migăloasă, pentru că niciodată nu vor fi suficienţi agenţi de pază pe un aeroport pentru a-i urmări pe miile de pasageri. Astfel, până în 2010, DHS speră ca PHI să se afle în probe în mai multe puncte de intrare în SUA, iar până în 2012 să fie extins pe toate aeroporturile internaţionale americane. În ciuda acestui optimism oficial, Paul Ekman, psiholog la Universitatea din California, se îndoieşte că sistemul va fi eficient. Nenumăraţi pasageri obosiţi, stresaţi, întristaţi de despărţirea de cei dragi sau iritaţi de năzbâtiile copiilor ar putea prezenta multe indicii care să denote «ostilitate» pentru PHI. Oprirea şi chestionarea tuturor acestor oameni nevinovaţi care prezintă semne de stres ar crea haos pe aeroporturi, crede Ekman."

Nu despre "criminali" este, aşadar, vorba, ci despre terorişti. Iar sursa copiată şi, jurnalistic, maltratată de către cei de la Gândul, rămasă însă nedivulgată (conform practicilor presei româneşti, ale cărei informaţii "incendiare" sînt cel mai adesea furnizate de către serviciile secrete), este un mult mai amplu articol postat cu anticipaţie pe net din ediţia din 11 august a publicaţiei New Scientist, intitulat "Can you catch a killer before they commit a crime?". Iată-l, şi tot in extenso, ca să ştim despre ce vorbim:

"Imagine the scene. You arrive at New York's JFK airport, tired after a long flight, and trudge into line at passport control. As you wait, a battery of lasers, cameras, eye trackers and microphones begin secretly compiling a dossier of information about your body. The computer that is processing the data from these hidden sensors is not searching for explosives, knives, guns or contraband. Instead, it is working on a much tougher problem: whether you are thinking about committing a terrorist act, either imminently or at sometime during your stay in the US. If the computer decides that might be your intention, you will be led off for interview with security officers. The equipment could also screen passengers as they wait to have their bags checked before boarding, in an attempt to predict when someone is planning to bomb or hijack a plane. It sounds far-fetched, but this is the aim of Project Hostile Intent (PHI), the latest anti-terrorism idea from the US Department of Homeland Security. According to DHS spokesman Larry Orluskie, the DHS wants to develop systems that can analyse behaviour remotely to predict which of the 400 million people who enter the US every year have «current or future hostile intentions». PHI aims to identify facial expressions, gait, blood pressure, pulse and perspiration rates that are characteristic of hostility or the desire to deceive. Then the idea is to develop "real-time, culturally independent, non-invasive sensors» and software that can detect those behaviours, says Orluskie. The DHS's Advanced Research Projects Agency (HSARPA) suggests that these sensors could include heart rate and breathing sensors, infrared light, laser, video, audio and eye tracking. PHI got quietly under way on 9 July, when HSARPA issued a «request for information» in which it asked security companies and US government labs to suggest technologies that could be used to achieve the project's aims. It hopes to test them at a handful of airports, borders and ports as early as 2010 and to deploy the system at all points of entry to the US by 2012. But experts in detecting when someone is deliberately hiding something and training machines to recognise human emotions, say that the DHS faces huge challenges, and is unlikely to achieve this goal by 2010, if ever. «I can't imagine they will have any reasonable rates of success with such a system», says Kerstin Dautenhahn of the University of Hertfordshire, UK, who specialises in teaching robots to understand human intentions. «I have serious doubts that it will be successful», adds psychologist Paul Ekman of the University of California, San Francisco, an expert in detecting hidden emotions and intentions from human facial expressions. We already know that people betray their true intentions via involuntary behaviour. In the 1960s Ekman found that even when people are trying to hide it they often reveal what they are about to do, by showing fleeting, involuntary facial expressions known as «micro-expressions». For example, if for a fraction of a second you bare your teeth, lower your eyebrows and wrinkle your nose, while pretending to smile, you've just made the micro-expression for disgust. Since 2003, the US Transportation Security Administration (TSA) has been using a program called Screening Passengers through Observation Techniques, which relies on micro-expressions. Under SPOT, dedicated «behaviour detection officers», who are trained to observe and decipher micro-expressions, observe people milling around at airports and discreetly pull aside anyone whose micro-expressions seem suspicious. After starting a casual conversation, they might then pass them on for further questioning, depending on their responses. «We have caught a number of individuals, from drug dealers to money launderers, and a double murderer in one case», says TSA spokesman Chris White. A big problem, however, is that SPOT is an expensive, labour-intensive process and is not something a customs official or baggage screener can do in addition to their normal work. «Right now, screeners have typically less than one minute to examine a traveller's documents and assess whether they are a threat», says Orluskie. Similarly, the infamous polygraph or lie detector test, used routinely by intelligence agencies across the world when grilling suspects - despite its questionable reliability - is time-consuming and requires an officer's undivided attention, as suspects must be hooked up to electrodes that measure blood pressure, sweat and pulse. Enter PHI. With this latest idea, the DHS is hoping to automate the SPOT program, so that computers, not humans, search for micro-expressions, and at the same time beef up the range of bodily signs that can be investigated. Machines will not just look for micro-expressions, they will also attempt to sense whether someone is hiding something. For this they might use a remote-controlled, non-contact version of the polygraph, bouncing lasers or microwaves off a person's skin, as suggested by the US Department of Defense in 2006. The DHS wants to use remote sensors so they don't impede the flow of travellers. Ekman is sceptical of PHI. How do you identify hostile micro-expressions in a potential terrorist, when they are likely to be highly complex and you don't know what they are? «Would they show fear of being caught, contempt for the likely victims, sadness at the prospect of being killed, joy at the possibility of soon going to paradise. I don't know. No one knows», he says. Another unknown is whether you could detect expressions of hostility hours or even months before the act, when a would-be terrorist first enters the US. Ekman is currently observing police in order to train them to recognise an impending violent act seconds before it occurs, via micro-expressions, «enough time to take protective action», he says. «What you are looking for at an airport is a far different context.» Gathering the data to work out what the predictors are will be hard, says Peter McOwan, a computer scientist at Queen Mary, University of London, who is developing software and sensors that let computers respond to our moods. «Most prediction techniques are based on broad statistical data gathered from a wide range of sources on which the system is trained», he says. A system then learns what is normal behaviour, and what is hostile, based on hundreds or thousands of examples of each. In the case of terrorists planning a hostile act, it is not clear where you will find the examples of hostile intent necessary to train the software. Dautenhahn also notes that airports are high-stress places with people who are tired, bored, saying tearful goodbyes or carrying upset children. So anything that looks for signs of stress such as sweat detection might flag up innocent people. Ekman agrees. «Are we to stop and question anyone who shows those emotions?» he asks. Orluskie says the DHS is prepared to risk failure if there is the slightest chance that national security can be improved. But McOwan thinks that's unlikely: «It's just like something from Minority Report. They have been watching too many Tom Cruise movies."

Am subliniat mai multe cuvinte şi chiar pasaje-cheie. Patriotismul american identitar şi securitar merge, aşadar, mai departe, nu se opreşte, se automatizează, devenind tehnologie "curată" şi, mai ales, "integrată" şi "neinvazivă", deci imperceptibilă. De data aceasta, omul nu mai este scanat, transpersat, "transparentizat" (utopia "democratică" a totalei transparenţe delirant înţelese), ci "divulgat" semiotic, în baza unui model despre om depăşit, de tip cartezian: omul-automat. De fapt, automatul este în om, şi îl trădează: conştiinţa este o simplă faţă, dar inconştientul este un automat care se dă de gol prin om, străpungînd conştiinţa. Automatul din noi ne dă de gol. Iar automatului inconştient uman nu-i pot corespunde, într-un continuum al maşinalităţii, decît tot nişte automate, nişte maşini: un filtru tehnologic de decriptare şi, mai ales, de clasificare şi de penalizare.

Şi naziştii tot pe măsurători ale feţei se bazau atunci cînd decriptau, clasificau şi denunţau "automatismele" antropometrice, pattern-urile rasiale "periculoase". Criminalitatea se ascunde în om, dar poate fi depistată "ştiinţific".

Proiectul, chiar dacă ar da rezultate, are consecinţe incalculabile.

În primul rînd, imperceptibil, integrat şi neinvaziv fiind, el va scana, de fapt, pe toată lumea, atît pe străini, cît şi pe cetăţenii americani: control social exhaustiv.

Este un proiect în acelaşi timp caraghios, prostesc şi periculos, tocmai, prin prostie. Abuzul de pretinsă "ştiinţificitate" nu face decît să ruineze ştiinţa. Acoperirea lui ştiinţifică este nulă.

Sistemul criminalizează expresia. În democraţii, şi în primul rînd în cea standard, model, democraţia americană, se vorbeşte (Primul Amendament) despre libertatea de expresie. Este vorba de exprimarea explicită. Cum mai rămîne, însă, cu democraţia cînd însăşi expresia spontană, implicită, este criminalizată?

Fiecare cultură are un alt cod "hexic", expresiv-postural. Un astfel de sistem nu numai că uniformizează şi standardizează expresiile corpului, dar şi introduce, "semiotic", în ele, o linie politico-morală de departajare împinsă, acum, pînă la penal. Se poate penaliza Faţa omului?

Falsul concept ştiinţific, apoi, de "micro-expresie", prin descompunerea "structuralistă" de "trăsături minimale", un fel de "exprimeme". Ipoteza falsă a existenţei unor adevărate lanţuri şi "fatalităţi" expresive, care leagă anumite semne ("micro-expresii") de anumite intenţii şi gînduri. Dar poate că visez, şi consum imaginar, să-mi ucid soacra!

Cînd vom intra, de-acum înainte, în America, vom zîmbi cu binecunoscutul "zîmbet american": "Say cheese!", " Sînteţi la camera ascunsă!"

Ne vom controla, prin urmare, expresia, nu cumva!... Vom zîmbi fericiţi, căci ajungem în Paradis! Nicio expresie de non-fericire nu e permisă, fiind imediat, maşinal, automat taxată drept "dispreţ". Or, dispreţul nu este permis, se pedepseşte.

Nicio legătură, prin urmare, cu ştiinţa. Este o comedie de stresare şi de standardizare a feţei, a "libertăţii de expresie" prin "micro-expresii".

Adio, sacralitate şi sfinţenie levinasiană a Feţei! Moartea feţei prin autocontrol, control care impune, în sensul vechiului panoptism benthamiam analizat de către Michel Foucault în A supraveghea şi a pedepsi, autocontrolul. Puterea face, deci, economie de sine, urmînd ca noi înşine să ne "autoreglementăm", terorizîndu-ne singuri, auto-terorizîndu-ne. Puterea profită de terorişti pentru a controla şi a norma populaţia, în plină era a deplasărilor, cînd toţi ne mişcăm.

Acolo unde are loc criminalizarea "micro-expresiilor" se creează, deci, micro-spaţii de ne-drept sau puncte, zone invizibile de suspendare a dreptului, a legii, zone de excepţie de la lege, de micro-ne-drept.

Nu ne vom mai permite să avem faţă, ne vom cenzura şi pustii, neutraliza faţa: omul neutru, dezafectat. Feţele noastre vor deveni nişte simple măşti, nişte cagule. Pretinzînd că luptă împotriva terorismului şi chiar luptînd, dar neinteligent, puterea impune întregii lumi faţa teroristului, ca pe o adevărată uniformă civilă.

De ce-am mai călători, atunci, în astfel de condiţii, în America? Nu-i înţeleg pe cei care continuă să o facă Filosoful italian Giorgio Agamben (autor, între altele, al cărţilor Homo sacer şi Starea de excepţie, traduse la Idea), a refuzat pe bună dreptate, acum cîţiva ani, să mai călătorească academic în SUA, nedorind să se lase "amprentat" şi scanat. Supraputerea ne impune să trăim, toţi, ca nişte terorişti: cu cagulă. Puterea ne terorizează: cu teroriştii (imens prilej de care profită pentru a se extinde asupra populaţiei mult prea libere în "micro-exprimările" ei) şi transformîndu-ne în terorişti.

Ceea ce se criminalizează, însă, prin "micro-expresie" este, de fapt, o pre-crimă, o posibilă crimă, deja judecată înainte de a fi fost, eventual, comisă şi, poate, chiar plănuită.

Sîntem obligaţi să trăim între: între stat şi ilegalismul organizat, în micro-spaţii de suspendare a legii, de presiune, în micro-spaţiul colaborării, de fapt, dintre cei care aplică legea şi cei care o încalcă. Societatea, tot mai strivită, mai depersonalizată, mai neutralizată, este obligată să se terorizeze, "internalizat", singură, autodisciplinîndu-şi afectele, intenţiile şi faţa. Între, altfel spus în-afară: includerea excluderii, micro-excluziuni, organizate, punctual, non-totalitar, într-un continuum, într-un "arhipelag punitiv".

Dacă lucrurile continuă să evolueze în această direcţie (şi ce le-ar putea opri?), eu cred că America devine, încet încet, infrecventabilă. Dar chiar dacă nu te duci tu în ea, ca să-ţi "biometrizeze" existenţa, vine ea peste tine, fie şi doar prin intermediul a tot felul de "axe" iresponsabile, şi chiar mai imperceptibil, dar mai tiranic, ca "model". Într-o Europă infinită pe verticala profunzimii, nu lateral şi nici printr-o arheologie performată pe înălţime, asemeni Americii, în care în sfîrşit pot să călătoresc liber, pur şi simplu "visul american" nu-mi mai spune nimic: de ce-aş nutri coşmaruri ziua-n amiaza mare? "Darkness at Noon" (A. Koestler)!

Consecinţele imediate, dar pe termen nedeterminat, sînt ruinarea atît a ştiinţei, care vinde scump iluzii periculoase de control al umanului, cît şi a eticului, care pur şi simplu dispare în momentul cînd, utopie politică împlinită, devine auto-normativ (accentul esenţial căzînd, aici, pe auto-, pe automatizarea şi pe "eficientizarea" morală a umanului).


Post-scriptum. Adult Face Training

"Les nouvelles consoles de jeux servent décidément à beaucoup de choses. Toujours à la recherche d'idées plus ou moins farfelues, les créateurs travaillant pour la société Nintendo viennent d'inventer un programme pour leur console DS. L'idée de base de l'Adult Face Training, vendu depuis le 2 août au Japon, est de mobiliser les muscles faciaux à l'aide d'une quinzaine d'exercices afin d'obtenir un sourire radieux ou un visage raffermi. Les grimaces à réaliser s'affichent sur l'écran de gauche. Sur celui de droite, grâce à une caméra, accessoire indispensable vendu pour l'occasion et que l'on peut brancher sur le port prévu à cet effet, apparaît votre visage pour une comparaison immédiate, modèle à l'appui. Nintendo a développé ce programme avec l'expertise du spécialiste beauté Fumiko Inudo. Dans un pays où afficher ses sentiments et émotions de manière démonstrative reste tabou, les grimaces et sourires forcés des fans de l'Adult Face Training risquent de faire mouche dans le métro de Tokyo..." (Le Monde, 11 august 2007)...

Viaţa-Nintendo. Vom zîmbi şi vom fi liberi. Nu mai contează decît expresia, pe care va trebui însă, dinspre afară spre înăuntru, s-o imprimăm, micro-auto-disciplinar şi micro-auto-punitiv, şi gîndurilor şi "intenţiilor" noastre, răsturnînd sensul natural al exprimării libere. Faţa, chipul devine o uniformă, o salopetă a fericirii obligatorii. Cu alte mijloace, cu o "faţă mai umană", netehnologizate, parcă ni se mai cerea, pînă nu foarte demult, să trăim aşa ceva! Diferenţa dintre comunism şi capitalism să fie doar una tehnologică, altfel spus, de automatizare a metafizicii?

Nu am nevoie să mă duc pînă în America pentru a fi scanat şi "biometrizat", judecat "ştiinţific" (ştiinţifico-politic...) în funcţie de "micro-expresii"! Mă exprim, iată, aici, livrîndu-mă public prin macro-expresii. Fac, altfel spus, economii în contul supra-puterilor delirante...

Puţin cam prea ironic, zîmbetul dumneavoastră... Vă rog să vă corectaţi expresia, altfel... Nu de azi, de ieri, puterea ştiinţifico-politică se dă în vînt după critica literară şi după tropi. Marele Inchizitor este, de fapt, Marele Hermeneut. Aşa am crescut şi aşa m-am format sub totalitarismul comunist, şi tocmai de aceea refuz să-mi trăiesc tot aşa, extins, imperceptibil, existenţa matură. Mă încrunt sau zîmbesc, deci exist! Cu colţurile gurii puţin lăsate, cu nasul uşor încreţit, ador, în tot ce fac şi ce scriu, să mă "micro-exprim", astfel încît voi prelua imediat expresia cu pretenţii ştiinţifice, deturnînd-o în sensul micro-politicilor mele artistice. E faţa mea, ultimul teritoriu permis. Tot ce ne-a mai rămas, ca proprietate la propriu, este, poate, tocmai Chipul.

America promitea, totuşi, altceva. A ajuns să nu mai viseze decît să schimbe faţa planetei. Puterea, orice putere, în continua ei încercare de expansiune, de a deveni supra-putere, de a-şi extinde supra-faţa de intervenţie (acesta e visul ei intern, care-i dă faţa), nu încetează să inventeze cenzuri şi poliţii. Astăzi, ea inventează cenzura şi poliţia feţei. Mîine, deja, va trebui să avem grijă cum călcăm, cum respirăm, şi, invers naturii, care e expresivă, Expresie, vom întoarce masca, adresînd-o imperativ, re-modelator, propriei interiorităţi, ne vom imprima semnele impuse pentru a ne reeduca gîndurile, "intenţiile", şoaptele şi poruncile din care se ţese conştiinţa.