Bătrânul romancier a ținut un jurnal toată viața. La început își nota vise, întâmplări interesante trăite, auzite. Materie primă pentru celebritate. A scris romane premiate, apreciate de cititori. În jurnal, poveștile de iubire s-au oprit la mine, iubirea vieții lui. Am semnat documentele oficiale. În calitate de aparținător primesc câteva obiecte. Un caiet. Deschid la ultima filă. Mă numesc Mihail. Astăzi m-a vizitat o femeie frumoasă. M-a ținut de mână, a lăcrimat și mi-a spus că e soția mea.
Cristian Nedelcu
Dascălul, văzând că niciun copil nu mai venea la școală, a mers prin sat să întrebe ce se petrece. Cei care de obicei îl primeau cu dragă inimă, îl priveau lung. Parcă îi lovise boala uitării. Știa că citise într-o carte despre asta, dar nu-și amintea în care. S-a apucat să citească toate cărțile din casă. Scria într-un caiet titlurile, să nu uite. Într-o zi, a ieșit la aer. Nici țipenie de om. Unii uitaseră să mănânce, alții să doarmă și se stinseseră. Osândit la singurătate, și-a spus el. Atunci și-a adus aminte.
George Dometi
Dragă jurnalule, singurul meu prieten, află cu durere că mi s-a întâmplat ceva teribil. Doctorul mi-a zis să aștern pe hârtie ca să uit, că așa funcționează hipnoza aia a lui. Dar cum, când fetița mea, bucuria și sensul acestei lumi a fost strivită în aceeași mașină în care soția mea, mama mea și tatăl meu și-au găsit sfârșitul? Trenul ăla nenorocit, bariera aia defectă, bezna aia neluminată a făcut ca eu să ajung singur. Îmi vine să îmi jupoi carnea de pe mine, să-mi zdrobesc țeasta de durere.
