Sar de pe stâncă, de la vreo 5, se opri, șterse și scrise 10 metri, cu capul înainte, în apă. Din câteva brațe ajung la mal, mă salt pe-o piatră mai mare și-mi șterg cu un prosop aspru corpul bine făcut, fără să arunc nicio privire către cele două femei care-și arată trupurile la soare, ceva mai încolo. Chicoti. Toată ziua scrii, moșule, mai odihnește-te și tu, la ce-ți folosește, îl întrebă asistenta care intrase să-i schimbe plosca și să-l întoarcă pe-o parte, ca să nu facă escare. Să nu uit, drăguță. Să nu uit.
Marian Bircea
Sunt obligat la aceeași rutină, cu picioarele prinse în nămol, să alerg greoi după năluca luntrii ce trece prea repede prin ceața groasă, să încerc să-ți prind lințoliul ce te îmbrățișează, iar apoi, cu ochii rugători să-ți cer să ne întoarcem în lumină, prea mult bântui condamnată la tristețe, cu gândul că ridurile te îmbătrânesc și crezi că nu mai ești frumoasă, dorită, așa că te ascunzi când încerc să-ți fur un zâmbet de fiecare dată, iar eu uit unde l-am pus, în raftul cu amintiri sau într-un sertar al inimii.
Horațiu Dudău
Într-o zi, trebuia să plec pe lumea cealaltă, dar am uitat. Era să se-ntâmple dimineața, dar eu nu mi-s matinal deloc. Nici nu m-am mișcat. Îmi suna ceasul de zici că era sfârșitul lumii. Cred că i-am tras un pumn de l-am muțit pe veci. M-am și enervat un pic. Era ultimul ceas pe care-l aveam. Am rămas pe spate și mi-am pus dopurile în urechi. S-a făcut o liniște de sicriu. Am adormit greu și am căzut ca într-un somn de moarte, cum zicea bunica. Sper să nu uit să mă trezesc, când va fi vremea.
