Ramona Ungureanu
Se vedea că ne apropiem, eu conduceam tot mai relaxat, zâmbeam întruna. Ne intersectam cu mașini familiare mie, să trăiți dom primar, uite, familia fazanului, ne oprim și ii lăsăm să treacă drumul, el, înainte, apoi ea, apoi trei pui călcând apăsat. Uite, aici în cotul ăsta de râu am văzut anul trecut cum s-au întâlnit două căprioare și s-au salutat, așa, în mijlocul apei. Salut, ridic mâna, nu știu, biciclistul ăsta în vârstă mă salută mereu, zâmbind, habar n-am cine e. Ar putea fi chiar Dumnezeu.
Elena Fermuș
A durat ceva discuția cu medicul. Nu m-a surprins nimic. Când am ieșit, inima mi-a șoptit că va fi fetiță. De restul am uitat. Am alergat să-i cumpăr rochie, ca mama, după ce și ea ieșea din cabinetul în care i s-a spus să aleagă între viața ei sau cea a pruncului din ea. A ales să-mi cumpere cercei de-argint și rochie cu dantelă de îngeri. Avea miros de levănțică, așa o păstrase bunica. Până când am îmbrăcat-o prima oară, la Balul Bobocilor, se demodase, și nu am fost miss pentru bal. Am fost miss pentru-un înger.
Oana Brumă
12.30, ambuteiaj lângă școală. Să fiu eficient. Factura la telefon, plătită. Comanda de manuale, checked. Adidași 25, dați la retur. Taxa la fotbal, achitată. Programare la medic, anulată. Mă omoară femeia asta cu atâtea sarcini. Mai bifez niște bilete de teatru. Îmi amorțește piciorul pe pedală. Mă sună șefu' că n-am intrat în call. Mama mă-sii de treabă, unde-s căștile. Plutesc în sticla roz cu unicorni. De nervi, accelerez și plec în trombă. Până acasă nu scap de senzația ciudată că am uitat ceva. Aoleo, copiii.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2024, grupul are 13.480 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).