Vacanță, ziua 40. Uita-te-ar moartea să te uite. Așa îmi zice mamaie de câteva ori pe zi, cu năduf. Ieri am uitat să dau drumul la rațe, cine să le audă cum măcăne, că eu citeam în odaie. Azi n-am pus apă la scroafă să se înnămolească, guița ca din gură de șarpe. N-ai leac. Mamaie îmi prezice un viitor sumbru. Știe ea că-mi voi uita acasă cărțile, caietele, temele, chiar și capul. Acum trebuie să bag jurnalul înapoi sub podea, dacă mi-l găsește și are vreo revelație, nu uit în veci perdaful pe care o să mi-l tragă.
Siranuș Hakobian
O să-ți treacă, e o amnezie temporară; citește-ți și tu jurnalul, să-ți amintești cine ești. Doctorul avea dreptate, chiar aveam un jurnal și m-am apucat să-l citesc. Scria acolo că-mi place crema de zahăr ars, că schiez toată iarna și că sunt îndrăgostit lulea de Ana, colega de birou. Probabil sunt prins în mijlocul unei conspirații, iar doctorul e tartorul cel mare: e clar că nu-mi place zăpada și c-o iubesc la nebunie pe Dora, asistenta de la neurologie. Și acum, pe bune, cine ar mânca cremă de zahăr ars?
Andra Toropoc
Nu știu, nu-mi aduc aminte, nu-i cunosc, rostea apăsat sfidându-i pe gardieni. Aha, filozoful nostru tot are amnezie, rânjeau brutele în uniformă, las' mă că te facem noi să-ți amintești, ia niște pumni pentru prietenii tăi intelectuali. L-au bătut cu sete până au obosit și el a rămas inert. Când l-au împins cu vârful cizmei, le-a șoptit ceva. Boule, astea cu libertatea și iertarea să le spui lu' mă-ta când o veni să-ți ia caietele și hainele și pe tine rece. Fac ceva pe fericirea ta, tâmpitule.
