De când o cunosc pe Mirela uit așa cum nu am uitat toată viața mea. Uit că am o nevastă care mă așteaptă cuminte. Uit că am un copil care suferă că taică-su îl ignoră. Uit că am o casă frumoasă, pe care am construit-o cu drag cu nevasta, punând ban pe ban și lucrând la una cu zidarii. La serviciu, uit să predau proiectele la timp. Cu gândul la Mirela, uit pe unde umblu, cheile, telefonul, ochelarii. De multe ori uit să și mănânc. Și, ce e mai grav, în uituceala asta incurabilă, subjugat de patimă, mă uit pe mine.
Ana Ludușan
Stă rezemat în bâtă pe culmea dealului între pământ și cer. Se vede sărind dintr-un pod, în bătăliile de la Stalingrad. Acolo i-au pierit doi frați și doi cumnați. Sosit acasă după cinci ani de război a găsit ograda pustiită de animale și bunuri. A refăcut totul din temelii, chiar și linia de lipițane falnice. Colectivul i-a golit încă o dată ograda, cu pământuri cu tot. Și-a crescut copiii, a răzbit încă o dată. Sufletul lui e împăcat, a uitat toate suferințele, e timpul să se așeze lângă Măriuca lui în țințirim.
Dan Banu
Privită pe fereastră, strada se înfățișa sub ropotul ploii ca o pictură impresionistă cu tușe de culoare scurse pe cerceveaua de lemn. Era ora 18 și ploaia nu ostenea. Ca și senzația care îl urmărea din zori că a uitat ceva. Brusc își reaminti tot, cum îi deschisese ușa, cum o invitase să ia loc pe scaunul din grădină, cum intrase să-i aducă apă și un strop de dulceață. Alergă înspre ea. Era acolo. Stătea în ploaie de 8 ore. Îi luă coasa din mâini și moartea se prăbuși printre ierburi ca cenușa.
