Femeile spălau albiturile în apa râului din sat. Se priveau tăcute. Mâinile frecau cârpele, iar gurile cântau doine să le treacă vremea mai ușor. Bărbații le erau plecați la seceriș. Le uneau ce au fost demult, dragostele pentru badea Ion, păstrate în amintire. Lelița Maria deschise vorba cu ele. Nu aveau ele să-și împletească flori în păr și să danseze împreună sub clar de lună, dar nici să se mai privească prin gaura cheii. Unele i-au răspuns, altele ba. Lelița le ură de bine și porni mai departe pe drumul ei.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Ai uitat de nuntă. Am întârziat. M-ai lăsat în spital cu copilul. Am omis nașterea. Ai trecut cu vederea zilele de naștere. Am amânat îmbătrânirea. Omule cred că și numele mi l-ai uitat. Am avut un lapsus. Uneori. Știu că ești Ioana. Sper să îți amintești divorțul. Moșule, ți-ai luat pastilele? Mi-a notat nevasta în jurnal de ele? Nebunule, ești divorțat de 40 ani și ai ajuns singur în azil. Ba ea vine și îmi scrie ce să țin minte. Uite, caietul e plin. Îl citesc în fiecare zi. Pe toate paginile, un singur cuvânt. Ioana.
Ana Maria Dobre-Nir
Uitase să-i spună c-o iubește, iar ea visase că el o înșela c-o blondă. A doua zi, Lola se trezi înfuriată. Îl găsi în bucătărie, sorbind tacticos din cafea. Și cum a fost cu blonda aia din visul meu, țipă ea dintr-o dată. Alec o privi confuz. Ce blondă? Aia cu părul spălăcit și creier de plastic, îi răspunse Lola. El izbucni în râs, dar ea nu se lăsă. Mă gândesc să divorțez. El se apropie și-i șopti la ureche. Abia aștept să văd chipul judecătorului când îi povestești despre blondă. Lola făcu o pauză și oftă. Mda.
