Mirela A. Nica
Încă nu e. Bluza de pijama încă păstrează mirosul pielii tale arse de soare, în ciuda balsamului de rufe cu parfum de perle sălbatice. Leagănele din parcul în care te-ai îndrăgostit atunci când ți-am pus o cască cu muzică în ureche au fost dărâmate și stau mărturie pentru distrugerile care ne-au făcut să renaștem departe. Din adâncul apelor în care mâini nevăzute ne-au vopsit chipurile ca soț și soție țâșnesc acum fântâni luminate color, însă de noi s-a ales albul și negrul unei fotografii care lipsește din album.
Dorin Vasile
Odată am primit un borcan cu aer din livada noastră. Mărturisesc că n-am vizitat de foarte mult timp locurile natale, deci a fost o binecuvântare să regăsesc prin aspirare o amintire din copilărie, considerată definitiv pierdută. De fapt, acesta a fost momentul de început al unei afaceri de succes. Am deprins măiestria fabricării oricărei esențe de aer, îndeplinind cele mai bizare dorințe. Încă nu m-am hotărât să împărtășesc taina. Uneori îmi surprind ucenicul cum îmbuteliază aerul comun, din spatele magazinului.
Cecilia Fofiu
Pune șuștarul cu lapte pe masă, umple sticla și pleacă fluierând veselă spre zăvoi. Află locul și cu ochii-nchiși și n-are spaimă de sclipirile ce se-alergă pe cer. Se așază pe-o cioată veche, scoate uiaga și surâde gorunului bătrân. Acolo-i, îi vede ochii verzi. Vine lin la ea. Îi toarnă-n palma căuș lapte călduț. Soarbe privind-o adânc, se-ntinde încolăcind-o, îi suflă aer bun, curat pe pântec și alunecă-n frunziș. Apucă de-i mai vede coada de aspidă luminată de un fulger rătăcit. Râde. De-acum va odrăsli și ea.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2024, grupul are 13.480 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).