Sting lumina și aștept. Îi simt cum mișună împrejur, le aud ghearele țăcănind pe parchet, încercând să urce pe barele patului, îi simt în mine, în stomac, în sânge, în creier. Aprind veioza și lovesc cu vaza de cristal. Nu e nimeni. Aprind toate luminile, cobor, ies în grădină, ei după mine. Îi simt, dar nu-i văd. Alerg până la pârâu. Curgerea apei și liniștea ierbii îi șterg unul după altul. Mă culc. Mâine le voi turna demonilor în cutia de tablă, cum torni mâțelor laptele, toate temerile mele.
Eduard Baranovski
Îmi revin în simțuri. Prin gaura din acoperiș suflă aer curat, de munte. Foșnetul pădurii trezește prădătorul din mine. Pipăi briceagul din cizmă și pregătesc asaltul asupra brutelor ce m-au răpit. După anihilarea lor, Roverul mă va purta în gloriosul apus de soare. Ascult, sunt gata. Gealatul descuie ușa, explodez ca un resort. Cu o lovitură seacă, Tolea nimici silueta slăbănoagă. Ce zici, colega? Avea briceag cu pensetă. Iura râse scurt. Ce vrei, mă? Scriitori. Apoi plasă un șut în boașe. Unde-s banii, Bukovschi?
Paul Dârvariu
Bărbatu-meu a căpătat de la uzină un apartament vizavi de Palatul Pionierilor. Cartierul e fain. Ieri am fost în recunoaștere. Magazine, piață, liceu. Dar cel mai mișto e parcul de peste drum. Azi noapte am dormit învăluiți în parfumul florilor de tei. În zori, m-a trezit o duhoare teribilă. I-am dat un ghiont lui Grigore: fomistule, iar ți-ai prăjit jumări de porc? Cocuțo, o să-ți dau o veste proastă: jumările alea nu le-am prăjit eu, ci ecarisajul de pe Dâmbovița. Și nu-s de porc, îs de cățel.
