Ieșise doar cu hainele de pe el. Din casa lui. A luat numai pachetul de țigări și a trântit ușa. Uitase bricheta. Dracu' s-o ia, s-a gândit, însă nu la brichetă. A ieșit în stradă. O gură de aer. Avea nevoie. Răcoarea nopții l-a revigorat. Nu mai putea continua așa. În jur, pustiu. Normal, era trei dimineața. Un câine își lătra singurătatea, undeva. A cerut un foc patrulei de Miliție. I-a dat gradatul, soldatul nu fuma. A terminat țigara, s-a întors în casă și i-a spus: fă-ți bagajul, azi pleci.
Iulia Vîși
Deschid geamul, deasupra mea se aude violența domestică. Cu oale aruncate și farfurii sparte de lacrimi. Din dreapta balconului se simte miros de pită cu ou, ceai de mușețel pregătit de o bunică. La parter un student fumează toate paginile pentru sesiune, e miros de creier ars. Etajul cel mai fericit are mireasmă de bebeluș cu miere și apă de portocală sub unghii. Trag aer în piept pentru următorul țipăt. La subsol familia aprinde o lumânare. Ciudat, cum oamenii așteaptă o ultimă suflare când inima ne mai palpită.
Alex Caragian
Iarna veni mai devreme în viața lui și fu nevoit să se învelească și cu o pătură de omăt peste scoarța de pământ. Când îi era cald scotea un picior și dădea bobârnace păsărilor adunate ce i se ușurau la căpătâi. De îi era frig, scotea oasele mâinii și le ținea în gura vreunui câine până se încălzeau, dar numai cât să scoată aburi. Apoi și le îngropa la loc, le mirosea și trăgea tare în piept, iar aburul i se evapora printre coaste. Ce-ar fi mers o bere, îi zise groparului, dar de unde? Sufletu'.
