De obicei, după mine

De obicei, după mine soseşte Garry,
apoi, în jur de opt şi jumătate, ceilalţi.
Ca întotdeauna, şi de data asta bucătăreasa ne întreabă
pe fiecare în parte cum preferăm ouăle.
În general, nu le preferăm nicicum, dar asta-i obligaţia ei,
şi-o îndeplineşte deja de treizeci şi unu de ani,
dacă număr bine, azi a întrebat a 182 mii 526-a oară,
dar cu toate astea, îi spun şi eu cu o voce tremurândă: nu.
Nu, adică: No, thank you, apoi cerându-mi scuzele de rigoare
mă îndrept spre cratiţa cu fulgi de ovăz.
Probabil o să-şi scrie memoriile, nimeni
nu ştie mai bine decât ea ce a mâncat Malamud,
William Jay Smith sau Sylvia Plath când
au fost aici. Garry îi cere fotografia nepotului, timp de treizeci
de ani arătase fotografiile fetelor ei, spune, are patru fete
în Florida, văzând băieţelul Garry e sincer
entuziasmat, eu presar stafide,
pun magiun şi torn lapte...
peste fulgi, iar în timp ce sosesc şi ceilalţi pe un fundal
de suflatul nasului, ştersul ochelarilor, tropăit din picioare, calculez repede
că peste patru zile e număr rotund
şi am să cer ouă la micul dejun.