În bucătărie este cald de la cuptor și geamurile aburite de la frigul de-afară. Mă strecor și mă așez la masă. Ea-și continuă treaba și pare să nu mă fi simțit. Se apleacă să deschidă ușa cuptorului și atunci căldura care deja mă dezmorțise se transformă într-un miros puternic de mere coapte și scorțișoară. Pune pe-o farfurie o bucată de plăcintă, așa caldă cum e, și se-ntoarce cu ea spre mine. Eu rămân cu ochii ațintiți pe sânii care-i joacă obraznici pe sub bluza lejeră. Ia, că-ți plouă-n gură, îmi spune amuzată.
Anca Chimoiu
Trăgea de ceva vreme de cafeaua aia. Adevărul e că iar nu se putea hotărî de unde să înceapă: maldărul de vase din chiuvetă și de pe blat sau cel de rufe care se revărsa deja din coș? A mai sorbit o înghițitură mică și a încercat să găsească răspunsul în zațul depus pe interiorul porțelanat. Punctele maronii se adunau într-o urmă aproape compactă dinspre fundul cănii spre locul din care tocmai și-a desprins buzele. Semăna cu un șuvoi sau cu o cascadă, depinde de unde priveai, s-a gândit. Acuma dacă ar veni un potop chiar ar fi la fix, a zâmbit în timp ce împingea tălpile în papucii de casă. Evident, n-avea ea norocul ăsta.
Dan Banu
De-ndată ce a primit semnul, a început să adune lemnele. Unul câte unul, fiecare potrivit pentru corabia cu care avea să călătorească. Le-a legat cu pricepere, fără ca lucrarea să strălucească, dar și fără teamă de drum. Spre deosebire de Noe n-a vrut să mai ia pe nimeni, a făcut-o cu un singur loc. După ce a terminat, a așteptat. Când a început ploaia, a împins-o ușor și corabia a lunecat pe apă. Cu cât ploua mai mult, cu atât se adâncea mai tare. Cei rămași deasupra priveau cu pleoapele grele.
