În sala ticsită de oameni și bagaje, ea ședea într-un colț și citea. Avea trăsături fine, dar triste și-o ținută ușor demodată. O pradă sigură, își spuse el și-o urmări când ea plecă spre peron. Parcă te-aș ști de-o viață, îi spuse și-i întinse mâna pe trecerea la nivel. Ce curios, zise ea, tocmai am citit în cartea mea despre doi oameni care se-ndrăgostesc în gară. Și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, întrebă el. Din păcate, nu, zise ea. Fu chiar clipa-n care trenul în manevră pe linia aceea îl spulberă.
Dan Banu
Orașul era mic, iar gara complet neînsemnată. Treceau câteva trenuri, dar numai unul oprea, joi la 13:25. Și stătea 2 minute. N-a găsit altă soluție pentru a scăpa de urât decât calea ferată. S-a așezat cu capul pe fier și-a rămas cu ochii pironiți pe ceasul gării. Atunci a zărit pasărea între șine. Își tot clătina aripa, dar nu se putea ridica. Privind mai atent a văzut că e o carte. Povești Nemuritoare, cu o prințesă pe copertă. S-a ridicat, a luat cartea și s-a așezat în iarbă s-o răsfoiască.
Cristian Nedelcu
Se înserase, iar luminile de pe stâlpi își azvârleau sclipirile pe albul imaculat al peronului. Cu bradul pe umărul drept și cu punga de cadouri în mâna stângă, pășea cu grijă printre șine, să nu alunece. Vântul se întețise, iar zăpada îi biciuia obrajii. Trecuse prea mult de când își vedea soția doar pe monitorul laptopului. Murea de nerăbdare s-o ia în brațe, să o simtă. N-a avut timp să înțeleagă ce s-a întâmplat. Cadourile s-au rostogolit, împrăștiindu-se prin zăpadă. Bradul zăcea lângă el într-o baltă de sânge.
