Și iată-mă într-un An Nou, pregătită încă din 2023 pentru ce e mai rău. Capitala Culturală a stors toată seva și forța noastră creatoare și, era normal ca după un flux să vină și refluxul. Se prefigura un An greu, provocator, baș ca ne și amenința Pluto că intră în Vărsător, anul Dragonului de Lemn, veneau alegerile, un nou război, cine să mai aibă timp și bani pentru cultură? Nici măcar eu nu mai aveam. În Anul ăsta care ne-a stors, eu am mers la mai puțin de 10 evenimente culturale. Hai 15... Așa că ce să vă spun...? Filme n-am prea văzut, cărți, n-am prea citit (m-am apucat în noiembrie de One, two three, four - The Beatles: o istorie, n.a.) concerte, ce-i drept, am văzut două, mari și late (Coldplay - unul dintre cele mai mișto văzute vreodată și AC/DC - unul dintre cele mai oribile văzute vreodată), artă plastică... mda, m-am dezamăgit și eu la Caravaggio... teatru... n-are rost. Pentru că atunci când devii adult uiți să îți faci timp pentru suflet.
Toate în jurul meu cădeau ca un castel de cărți de joc. Începeam să mă întreb serios unde am greșit. Dacă nu cumva am muncit 15 ani degeaba. Dacă nu cumva alegerile din 2023 (alt gen de alegeri) venea din urmă să mă muște de....... (completați linia punctată cu partea corpului dorită, sau facem o Spânzurătoarea clasică C....R.... cumpără cineva o vocală?) Dar am eu un "mototo de-al meu" pe care îl urez tuturor ca pe un "La mulți ani" în avans: dacă Moartea e distrugătoare, gândul la moarte ne dă viață.
Așa că am început să iau lista de rezoluții (pentru că da, atât sunt de romantică, filmele de pe Diva de Crăciun sunt plăcerea mea vinovată, hai, aruncați cu cinism în mine, sunt gata!) și le-am luat rând pe rând. Cred că niciodată în istoria mea (mai scurtă decât Revoluția din 89, ce-i drept, dar asta nu o face invalidă) nu am bifat cu o viteză mai mare căsuțele. Pentru că atunci când devii adult înțelegi că "nu aduce anul ce aduce ceasul". Mai ales acest An Nou care ne-a stors. Am fondat un duo vocal cu prietena mea, printre puținele care mi-au mai rămas, Ellie Zah, am pus pe picioare primul spectacol regizat de mine (Zeul Măcelului de Yasmina Reza), după lupte titanice cu un sistem pe care nu îl cunoșteam nici pe jumătate, cu o echipa bună de pus pe rană (Alina Spiridon, Elena Nistor, Ioan Codrea, Ionuț Marian Pîrvulescu, Elena Mazăre, Teo Spătaru, Eugen Ionuț Șerban, Ana Maria Domokos, Alexandru Cozneac și Sol Faur, alias Jimmy pe numele real Cristian Popescu, special thanks Ionuț Grama și soții Bădină) și m-am apucat de producție. Laudă-mă gură, știu. Dar nu asta vreau să spun. Ci că vor fi și ani care ne vor lua totul. Ne vor lăsa singuri, cum stăteam eu privind artificiile care-sperie-toate-animăluțele-și-nu-înțeleg-de-ce-încă-insistăm-cu-acest-obicei-mai-ales-ca-pocnitul-ăla-e-sensibil-pentru-unii-avem-la-graniță-un-război-totuși-oameni-buni...
... dar tocmai, în Anul Nou care ne-a stors trebuie să îndrăznim să facem loc pentru Nou.
Iar acum, la final, când a început deja numărătoarea inversă, mă zbat să țin cu dinții de prieteniile, relațiile, colegii, rudele care mai există în viața mea, pentru că, dacă nu ați observat, Anul Nou care ne-a stors nu se oprește până nu ne jupuiește și ne lasă, așa cum am venit pe Lume, în pielea goală. Politicieni mesianici, politicieni satanici, falși profeți, profitori de disperarea umană, seducători de tip Curvă Babiloniană (da, am făcut mult apel la mitologie perioada asta, trăim vremuri... mitice... *pune-ți accentul pe care "i" vreți, e tot aia*), viziuni total opuse despre lume, regresii, progrese, acest alba-neagra electoral, fake news, ezoterisme blegoase, știința atotștiutoare și chemări de sirenă, vorbe goale, promisiuni subțiri, iluzia libertății... toate caută un singur lucru: divide et impera. În Anul Nou care ne-a stors eu am făcut fix lucrul de care acum, înainte de alegeri, mă tem: m-am izolat. Paradox umblător, omul. Trestie ruginitoare. Imbecil vierme de mormânt. Așa că, nu, nu mai am timp de artă, pentru că sună alarmele. Și vreau să fiu cu ei, atunci când va cădea securea. Când va veni sfârșitul lumii (nu în sens apocaliptic, ci mai degrabă filosofic). Pentru că e mult mai ușor să dezertezi în fața dezastrului, sa te izolezi în turnuri de fildeș, solipsist, singur cu cultura ta vastă, decât să-l ții pe om de mână și să îi spui că va fi bine. Și că tu îl ierți, și la rându-ți să ceri iertare. Pentru că suntem tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ce altceva mai cunoaștem?
Și pentru că atunci când devii adult, pricepi mai repede mesajul.
Anul Nou care ne-a stors îl pot rezuma într-o replică de-ale lui taică-miu, una dintre multele lui momente de inspirație poetică (aici invit la utilizarea imaginației pentru emfaza și interpretarea artistică a textului personajului): "Jasmi, mie îmi pare atâât de rău că nu îți pot oferi tot ce e mai bun! În schimb îți pot oferi tot ce e mai rău ca să faci diferența.".
Râs.
Aplauze.
Cortina.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)