În martie mi-am luat revanșa, petrecând câteva zile la Bologna cu o prietenă dragă. Două mame cucuiete, scăpate de acasă și dezlănțuite într-un oraș pitoresc - am depănat amintiri din Grozăvești și ne-am dres melancolia cu Aperol spritz și cannoli. De fapt, toată primăvara a stat sub semnul revederilor. În aprilie am celebrat douăzeci de ani de la terminarea liceului și m-am reîntâlnit în Satu Mare cu oameni vechi, dar nu bătrâni. Ne-am împărtășit experiențe, ne-am promis să ne vedem mai des și ne-am amuzat copios de ingenuitatea cu care pășisem în viață la 18 ani.
Cam în aceeași perioadă, m-am regăsit și pe mine în calitate de studentă pasionată de cuvinte. N-am reînceput să conspectez dicționare și să adun carnețele de expresii idiomatice în diverse limbi, cum făceam pe vremuri. Însă, i-am cunoscut virtual pe oamenii calzi de pe grupul Ficțiuni Reale. Am găsit o comunitate care nu se ascunde în spatele pozelor perfecte de pe wall, ci se deschide autentic și vulnerabil în cuvinte pline de profunzime și meșteșug. Oameni obișnuiți, cu care nu am nimic altceva de împărțit, în afară de plăcerea de a povesti. Necunoscuți, adesea mai primitori și mai dispuși la o vorbă bună decât mulți cunoscuți și apropiați.
Treptat m-am convins de calitatea vindecătoare a scrisului. Am început să-mi scriu zilnic mie însămi într-o agendă, să-mi mulțumesc pentru reușite, să-mi subliniez micile bucurii de peste zi și, fără să-mi dau seama, asta m-a învățat să fiu mai blândă și mai îngăduitoare cu mine, să-mi permit să fiu om, nu doar Mamă, și să-mi organizez mai bine ideile, nevoile și sentimentele. Pentru prima oară, am început să cultiv recunoștința pentru rutină și simplitatea zilei, fără să mai aștept să înfăptuiesc lucruri mărețe. Așa mi-am și făcut curaj să încep un blog fără rețete, care s-ar vrea o poveste necosmetizată a vieții cotidiene cu copii, dar nu numai. O încurajare pentru cei care poate au impresia că sunt singurii care au parte de întâmplări absurde sau nefericite. În scris, parcă și haosul zilnic se aranjează și viața pare mai puțin dramatică. Tot cuvintele scrise m-au ajutat să deprind o oarecare autoironie și să încerc să-mi iau viața, gândurile și părerile mai puțin în serios.
După mulți ani de plecat și prin țări străine, ne-am petrecut toată vara pe meleaguri românești. La mare, la munte, în tabără, în Bucovina, în Maramureș sau la Dunăre. Și, contrar așteptărilor, a fost bine și liniștitor. Deși de multe ori e mai scump, ar merita să mai dăm o șansă și frumuseților noastre.
Toamna a stat tot sub zodia reîntâlnirilor și a cuvintelor. Am revăzut Țările de Jos după foarte mulți ani, fiind invitată la un festival internațional de muzică și literatură. Am tradus din opera unui tânăr scriitor olandez, am avut șansa să colaborez acolo cu un fost profesor, Traducătorul de literatură română în neerlandeză, și cu o prietenă, pe care la București nu apuc s-o văd. Am mâncat tartă olandeză cu mere pe ponton, am luat cina cu foști colegi de muncă, am colindat librării și străzi uitate, m-am privit în oglinda trecutului, am meșterit la traduceri literare și mi-am scos de la naftalină dorința de a traduce cărți de copii din neerlandeză.
Începutul iernii a venit cu o veste nesperată - după un proces lung și anevoios, mi s-a acceptat înscrierea ca traducător juridic din neerlandeză în română în Țările de Jos. Poate nu voi mai fi nevoită să mă ploconesc în fața angajatorilor români să-mi permită un program flexibil de dragul copiilor.
Cred că uneori revederile cu oameni dragi, cu noi înșine sau cu visele noastre au loc foarte târziu, aproape când deja a intervenit resemnarea. 2024 chiar asta a reprezentat pentru mine - o serie de regăsiri proniatoare și total neașteptate.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)