Are voce plăcută, cântă la chitară, a înființat trupa, bate toată țara și are drăguțe peste tot. După litoral, ajunse-n capitală. Program de voie seara asta. Se înarmă c-un buchet de flori. Nu-i duce niciodată ciocolată; e balerină. Se oprește-n fața blocului. La fereastră se profilează două umbre. Se îmbrățișează. Se sărută. Dă drumul buchetului. Se așază pe bancă. Scoate carnețelul și sub chioara lumină a felinarului, începu să scrie: Văd, la fereastra ta târziu, o lumină și nu știu.
Daniela G. Pătrașcu
Sincer, nu aveam de gând să te deranjez. Poate dacă ți-aș fi știut numărul de telefon, nu mă mai îmbrăcam la ora aceea, pe viscolul ăla, să vin până la fereastra ta. Te-aș fi sunat și ți-aș fi spus că soțul tău, încercând să sară gardul, pentru că nu mai găsea poarta, a căzut în zăpadă cu sticla în mână și câțiva maidanezi îl lingeau pe la bot. Crede-mă că nu te-aș fi trezit dacă era rezemat de gard. I-aș fi pus în gură un morcov și până dimineața arăta exact ca un om de zăpadă, dar n-am reușit să-l ridic.
Titela Durnea
îmi place să te privesc. Tu nu știi, dar seara mă cațăr în copac, aleg creanga cea mai apropiată și te privesc. Nu mă opresc la glezna subțire, nici la coapsa zveltă de mânză, nici măcar la sânii rotunzi, pietre pe care-mi șiruie dorințe. Pentru că nu ești doar atât. De-afară se vede mereu altfel. Întreg. Ochiul meu se dilată, o dată cu aerul. Te văd visând, iubind, trăind, murind și renăscând în fiecare dimineață, în lumină. Azi noapte, pentru prima dată, m-ai zărit și tu, în ciobul oglinzii.
