E un joc. Eu, el suntem vecini. Cu firească rutină, ne zâmbim, de ne întâlnim. Îl plac deși când trebăluiește prin curte pare ocupat, grăbit, rece. Ca un copac singuratic. Mă imaginez fluture gâdilându-i frunzele. Mereu îmi strecoară, printre ulucii gardului, trandafiri roșii. Seara privesc fereastra în fața căreia citește până-n zori și-l mângâi în gând. Mi-a devenit ancoră psihologică prezența lui. Azi, a apărut un buldozer. În sfârșit. Va fi o casă, pe terenul viran, din vecini. Cu fereastră luminată-n târziu.
Ana Ludușan
E internată cu demență. Spaimele au urmărit-o toată viața. Acum se bucură, ea care nu s-a putut bucura de nimic, niciodată. Târziu, în noapte, se așază la fereastră și recită versuri din Rilke. Le-a învățat în lagărul din Rusia de la nacealnicul ei. O dată pe săptămână santinelele tăbărau peste ele și le violau pe rând. Când mama ei a încercat să o apere i-au crăpat capul. Multă vreme n-a știut de ea dar a aflat că are un nacealnic care o apără, îi aduce flori și îi recită din Rilke. Îl așteaptă în fiecare noapte.
Vlad Mușat
O bătrână încerca să se ridice și tot blestema către cer. Erau 30 de grade în locul în care am ajuns întâmplător și nu înțeleg cum a apărut un strat uriaș de gheață. Am ajutat-o să se ridice și am rămas eu în genunchi. Bătrâna mi-a zis să o blestem pe femeia care ieșea uneori să arunce scrumul pe geam. Iarna, copiii din cartier îmi puneau morcovi pe nas și râdeau. Doar câinii mă lingeau noapte de noapte, ca să nu îngheț. Nu, nu puteam să o blestem. Peste ani, peste mine au construit un cimitir de animale.
