Fetița stătea la fereastră, cu nasul lipit de geam, urmărind scena din curtea blocului. Două ciori se repezeau una asupra celeilalte, ciocurile ascuțite sfâșiind pielea unui șobolan. Sunetul metalic al ciocurilor se auzea la fiecare lovitură, iar bucăți de carne se desprindeau și cădeau pe asfalt. Aripile lor se loveau în aer, fiecare încercând să smulgă mai mult. Una dintre ciori și-a înfipt ciocul în burta șobolanului, în timp ce cealaltă s-a ridicat cu o bucată mare de carne, zburând direct spre fereastră.
Andra Toropoc
Te strigau din stradă: mamaaa lu' Vasi, îl lăsați la joacă? Ieșeai la pervaz nervoasă, face lecții, nu vine, iar eu muream încet între caiete, dresat să te ascult. Nu aveam prieteni și-i invidiam pe copiii care strigau de jos să li se arunce bani de suc, am făcut odată ca ei, dar de la geamul tău n-a zburat vreo monedă. Apoi m-ai și bătut, că te făceam de râs. N-am plâns, nici asta n-aveam voie, dar să știi că eu am tras scara când aranjai perdeaua cea nouă. Au fost multe cioburi, iar eu eram ca ele.
Elia Ghinescu
Ani de zile i-a luat caprifoiului să se cațăre pe ziduri. Ca smintitul s-a tot înălțat. Acum a ajuns la fereastră. La noapte va face un efort, își va aduna toată puterea din rădăcini și va țâșni s-o acopere. În două zile, florile albe i se vor coace în galben și o vor convinge pe femeie să nu se arunce. Ea e singura care nu a cerut să fie curățate zidurile clădirii. Buruieni, spuseseră ceilalți. Dar ea nu, ea își vedea de viața ei stinsă, de dinăuntrul ferestrei. Va deschide geamul și nu va putea sări. Măcar ea.
