Stătea într-un colț de stradă. Vindea dulceață. Apăruse odată cu frunzele căzute. Nu se știa cine este. Tânărul se apropie clătinându-se. Îi ceru un borcan. Lovi, râzând, mâna care i l-a dat. Izbi cu piciorul în celelalte rămase și le sparse. Îi scuipă obrazul ridat. O îmbrânci peste cioburi și îi luă banii din buzunar. Ție nu-ți trebuie, babo. Se ridică. Avea așchii de sticlă în palme. Auzi frâna. Bancnotele zburau prin aer. Iartă-l, Doamne, că nu a știut ce face. Plecă spre casă. O așteptau o mâță și o gutuie.
Dorin Vasile
Când a ajuns președinte de raion, taică-său s-a înhăitat cu șefa de la personal. Și-a abandonat soția și cei doi copii. Mi-a povestit cel mare. În fiecare zi, în drumul spre școală, străbate pădurea de la marginea satului. Amestecă frunze roșii sub pași, aduse de vântul de toamnă. Cu el mai merge o făptură, abia simțită, ce îi șoptește mereu că binele e rău. O dată a eliberat o pasăre albă, prinsă într-o tufă de spini. Ea se va întoarce în ziua îngerilor, a doua din lună, să îi arate calea dihotomiei.
George Dometi
Oare cum e sărutul tău? Am febră de la mușcătura scorpionului. Doar mirosul părului tău mă face să uit de toate astea. Sunt pe moarte, dar prefer să mă porți în brațe. Știu că am halucinații, că e delirul morții. Dar dacă e dragoste. M-am îndrăgostit. Și nici nu știu cine ești. Am gâtul umflat. Mă sufoc. Nu-mi pasă. Te iubesc, în șoaptă, în muțenie, în taină. Vreau să-ți spun că sunt virgină. Dar vreau să schimb asta cu tine. Vreau să mă salvezi și să ne tăvălim în noroi până în amurgul toamnei.
