Zofia era deja trează când a sunat alarma. A oprit-o și s-a ascuns sub pilotă. Era bine și cald în așternutul moale, în timp ce afară ploua și vântul șuiera prin ferestrele prost închise. Diminețile reci de octombrie și gândul la jobul care îi fura jumătate din viață o copleșeau. Mai era și șeful, cu aluziile lui insuportabile ori de câte ori găsea momentul, iar azi era singurul ei coleg din birou, ceea ce o îngrozea. Dar își aminti de laxativele câinelui și zâmbi satisfăcută, știind cum îi va servi cafeaua.
Horațiu Dudău
Paharul cu whisky are culoarea unei toamne alcoolice. La fiecare înghițitură, mă strâmb și mă înfior. Șchiopătând, ajung la frigiderul gri metalizat, deschid congelatorul și îmi aduc aminte de locul unde am lăsat-o. Lipsă de personal. Iau gheața cu mâna goală și o strâng până când îmi paralizează degetele. Transpir de durere. Alarma frigiderului mă trezește o secundă. Mă reîntorc încet în fotoliu, las un post de radio ce parcă transmite din altă lume și ies din mine să mă plimb prin toamna captivă în pahar.
Ramona Ungureanu
Mă trezesc că-i musai, D-zò zice că mai trebe să stau nuș de ce. În casă-s 17 grade, îi bine, îs cu plus. Mai iau un laibăr pe mine, apoi două lețuri din gard, să-mi fac așchii pentru foc, iese soarele și pe săcure lucește sângele cocoșului de ieri. Crap tri lemne, scot apă cu ciutura, nu sta, nu sta, statu-i moarte, desfac mălai la găini, vă dau dejaba să mâncați, din farfurie se uită la mine doi jenunț' de cocoș. Ies la soare pe laiță, ce faci lele Marie, numa stai. Dăă-te-n dubă, dom' primar.
