Copila stătea pe o bancă, cu inima bătându-i frenetic. Respira greu. Nici nu știa ce-i provocase starea. Poate un gând rătăcit, apărut de nicăieri. Se gândea să o sune pe mama, dar mâinile îi tremurau prea tare. Apoi, privirea i-a căzut pe frunzele galbene, care dansau liniștite în vânt. Una câte una, se desprindeau, plutind ușor. Fiecare cădere era o șoaptă, fiecare rotire o răsuflare domoală. Pe măsură ce frunzele atingeau solul, respirația ei se calma, revenind la un ritm blând, la fel ca toamna aceea.
Sonia Ungureanu
Frigul mușca din răsărituri cu dinți tot mai reci. Tania se trezea la fel de devreme și-și bea cafeaua pe masa de piatră, înfofolită în șalul de la Kiev și cu picioarele goale în papucii îmblăniți. Uneori Caterina îi torcea în poală și toată pacea lumii o cuprindea preț de câteva minute, cu ochii la jocul timid al primelor raze. Parisul cu terase boeme și lumină perfectă de septembrie rămăsese în urmă. La fel și Igor. Scrută grădina brumată și sorbi încet, abandonându-se amarului din ceașcă. Morții lui de război.
Adina Colțea
Ajunse-n al nouălea cer într-o clipită și credea că va locui acolo până la adânci bătrâneți, însă nu era chiar așa, căci unele stele cumetre începură a șușoti pe la colțuri, iar luna, parcă-nadins, nu-și mai arăta partea plină. Strălucea și împrăștia lumină cu har, dar simțea tot mai limpede că darurile pot fi infinite dar nu și eterne. Într-o noapte de toamnă, după echinocțiu, o dezamăgire adâncă i-a frânt inima și a început să cadă. Pe Pământ lumea o așteaptă și vorbește de ea, ca de-o minune.
