07.12.2024
Ana Maria Dobre-Nir
Dionysos se trezi cu capul greu, mahmur, în mijlocul unei liniști apăsătoare. Un sentiment adânc de singurătate îl învălui, mai amar decât orice vin pe care-l gustase vreodată. Ridică paharul, dar licoarea, odinioară plină de gust, îi părea acum insipidă, ca și cum toată bucuria lumii îl părăsise. Privirea i se opri pe Silenus, măgarul său loial, care dormea liniștit lângă el. Blana lui gri era zbârcită și prăfuită. O tristețe grea îl copleși când realiză cât de mult îmbătrânise Silenus, singurul lui prieten.

Alina Ilie
Obișnuiți că soarele apune roz, localnicii nu-l mai privesc cu impresia că sunt martorii unui miracol. Turiștilor însă nu le ajunge memoria telefonului pentru a-l surprinde. Au fotografiat casele albe cu acoperiș albastru, pisicile hoațe, care se alintă la tot pasul, cioburile de farfurii sparte cu bucurie la petrecerile specifice și calea măgărușilor, o scară pe care blândele animale îi urcă de pe plajă până în inima distracției. Când părăsesc insula ei își doresc să păstreze cât mai multe dovezi că raiul există.

Aurelian Țolescu
În liceu, aveam trei locuri de fumat, unde credeam noi că nu ne găsește nimeni. Eram trei adolescenți și ne plăcea ca, uneori, să încălcam reguli. Ne adunam și pe scara îngustă, către podul liceului și fumam acolo pentru că aerisirea era rapidă. Într-o zi, ne-am trezit cu cotoroanța de directoare lângă noi. Măgarilor, aici v-ați găsit să fumați? Vă arăt eu vouă. Când am adus pentru liceu titluri la olimpiadă și Cântarea României s-a lăudat cu noi, la final de an, ca cei mai deștepți și valoroși.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2024, grupul are 13.540 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus