Cei trei iezi mă priveau zâmbind din spatele geamului. Aliniați perfect după înălțime. Cel mare, cu ochii săi albaștri ca zorii unei primăveri târzii. Cel mijlociu, cu surâsul său fermecător din colțul gurii ușor întredeschise. Și cel mic, mai timid, prins bine de pervaz, râzând cu toți dinții. Îmi pare rău că plec, și îi las așa, singurei și cu ușa deschisă. Sper să vină capra degrabă de la pădure. Să-i vadă cât sunt de frumoși. Am legat sacul în care se aflau torsurile lor și m-am șters cu o labă la bot de sânge.
Dan Banu
În Rue Amelot 7, la parter, locuia Rolan, antreprenor de pompe funebre, misogin îndârjit, chel și surd de-o ureche. La etajul 1 locuia Armand, chefliu vesel, dependent de jocuri de noroc, arogant și dat cu briantină, în timp ce la etajul 2 locuia Julien, profesor de geografie, virgin, bâlbâit și complet falit. Mademoiselle Coco coborî de la mansardă sărind treptele din două în două, cu fustița în vânt. Prin ușile crăpate la fiecare nivel se strecurau lungi șoapte obscene ca niște șerpi veninoși.
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Căsuțe albe înșirate-n soarele Mediteranei, ochiuri azurii de piscine sclipind, alei întortocheate înțesate de lume, cupluri căutând un loc pentru poze, pensionari cu selfie stick-uri dând din coate, vapoare din burțile cărora se revarsă puhoaie de turiști, terase cu sunset view, suveniruri made in China, gyros, saganaki, tzatziki. Din port, cărarea pornește-n zig-zag pe peretele calderei. Dobitoace ostenite cară-n spate călători și bagaje, după care le cresc aripi îngerești și se-nalță lin către raiul măgarilor.
