Indicațiile lui Mihai Buzea pentru această temă au fost: "Scrieți un text pe baza acestei capturi de ecran din Facebook messenger."
Amnezie
Dan Silaghi
Clara stătea în fața ceștii de cafea, sorbind încet. Spera să n-o mai termine. Cum ar fi dacă momentul care suspendă frica și inevitabilul să nu se mai termine. Ar rămâne suspendată într-o clipă-n care și-ar pierde vârsta... până la previzibilul deznodământ: "Cash sau card?".
- Cash, spuse Clara, fără să-i permită chelnerului nici măcar avanpremiera din ochii ei. Acolo se difuza un episod din seria "Clara - sau cum să-ți fuți singură fericirea". Episodul 323 din sezonul 44. Seria aceasta nu-i recomandată persoanelor sub 40 de ani. Să-ți lansezi propria serie! "Singur la 40, momentul meu de popcorn!", gândi ea, ascunzându-și pizma pe care avea să i-o poarte tânărului chelner zâmbăreț.
"Clara, îți fuți singură fericirea. Cum, de altfel, ai făcut-o mereu. Ai devenit expertă. N-ai știut să te oprești într-un moment prețios, ca să oprești clipa". Brusc își aminti de George. George! "Ce vremuri, ce copii eram! Oare ce mai face George? Ce simpatic era... îmi scria și îi scriam. Se lega zece minute la șireturi ca să m-aștepte la semafor, să traversăm împreună. Știam amândoi că avea Velcro, dar ne era bine așa. Era bine să nu vrem mai mult decât să fim împreună pe zebră. Dar nu i-am mai răspuns. Am mers la școli diferite, cu semafoare diferite. Of, Clara, Clara...".
Pe străzile pline de corporatiști și influencers, părea că ea era o peliculă suprapusă. Un efect special, demodat și fals. Își aminti de cafeneaua din capătul opus al străzii. "Azi au boabe Arabica și Robusta", gândi Clara mărind pasul, în timp ce schița un mic zâmbet Victorio, pentru că alesese să uite c-a băut deja o cafea la chelnerul preafericit.
- Bună ziua. Bine ați venit, cu ce vă servesc?
- Bună, un latte cu caramel sărat.
- Sigur că da.
- Și puneți un extra shot, vă rog.
- Sigur că da... un extra shot simpatic pentru o domnișoară extra simpatică.
"Auzi-l pe ăsta, domnișoară. Altul cu texte de lemn".
- Auzi, măi!, își ridică privirea, iar ochii i se deschiseră larg.
- Ce mai faci, Clara? Nu mi-a venit să cred că ești chiar tu, dar... ți-am recunoscut vocea.
- M-ai recunoscut? După atâția ani?
- Și eu am aceeași vârstă, domnișoară. Timpul nu ne îmbătrânește amintirile, zâmbi George.
- Auzi, măi, "domnișoară"! Ar trebui să-ți fie rușine să mi te adresezi așa!
- Nu ți-am văzut verigheta și am sărit la concluzii.
- Da... eu... ce să fac... n-am reușit să prind prea multe buchete pe la nunți...
- Nu-i nimic, nu e concurs, zise George, întrerupt de sunetul spumantului de lapte.
- Vai, ce mai faci, George... ce vremuri! Mai ții minte pisicile bunicii tale?
- Clara, ca să-ți zic sincer, bunica a avut o singură pisică... care a fătat o singură dată. Restul puiuților îi căutam eu, ca să găsesc motiv să te chem la noi acasă.
- Ce?! Și eu care mă tot gândeam ce poate face bunica ta cu atâtea pisici!
- Tocăniță?
- Ce? George... tu nu te-ai schimbat deloc.
- Nici tu, Clara. Nici tu.
"Am zâmbit azi. Am zâmbit și am uitat. Mersi, George, pentru amnezie", gândi Clara, punându-se în pat, împăcată cu deznodământul zilei, când primi un mesaj facebook: "Domnișoară. Ți-am scris pentru că a fătat pisica bunicii mele. Mă gândeam că ai 40 de ani și dacă tot nu reușești să prinzi buchetele mireselor la nunți, poate vrei un pui de mâță". Cu somnul de tot sărit, Clara se întrebă, mai agitată decât ar fi vrut să recunoască: "Și acum ce te faci, Clara, you expert fucker of happiness? Nu, pe bune: acum ce te faci? Ce te faci cu George?".
I-a răspuns.