În cele ce urmează, Mihai Buzea (n. 1971, a publicat până în prezent articole în presa culturală, plus nouă romane. Cel mai recent: Tarot la Polirom, 2023) a formulat câteva gânduri după citirea textelor selectate pe LiterNet din temele: Povești de citit în gară, La fereastra ta, târziu și Octombrie - toate textele aici.
*
Dacă o căutați pe internet, vedeți că în engleză îi spune "Peter principle", ca să găsiți cât se poate de ușor despre ce este vorba (dacă nu știți deja). Pe scurt, noi toți, în orice întreprindem pe lumea asta, tindem să atingem, la un moment dat, nivelul de incompetență; cât timp am fost copywriter pe la diverse agenții din București, am văzut de multe ori confirmată această lege, așa că eu unul, cel puțin, îi acord deplin credit. Asta duce la concluzia că și voi, care scrieți pe Ficțiuni Reale, și eu, care comentez textele voastre, tindem să ne atingem nivelul de incompetență, dacă nu cumva nu l-am atins deja. Iar în cazul ăsta, ce e de făcut? Experiența practică arată că nimic. Un profesionist care și-a atins nivelul de incompetență nu mai are nimic de făcut, în afară de schimbarea profesiunii. În cazul în care ai devenit un guru în flash-fiction, nu mai poți urca, așa că recomandabil este să schimbi pășunea: să treci la scris roman, sau eseu, sau poezie, sau să devii dramaturg sau scenarist.Na, că pentru voi e simplu, dar pentru mine? Aici e-aici! Când voi simți că nu mai sunt capabil să disting cele mai bune texte de la Ficțiuni, ce-mi va rămâne de făcut? Păi ce altceva decât să trec și eu pe poezie... și, ca să încep de undeva, fur acum de la un mare scriitor, al cărui stil sper să nu fie recunoscut de nimeni: "Aici este tot ceea ce am, tot ce am fost, tot ce aș fi putut să fiu, tot ce n-am fost niciodată, tot ce ar putea să-ți placă. Aici este plimbarea pe o noapte cu ceață, care se risipește când și când. Aici zaci sub un tufiș, în vreme ce ploile verii cad peste tine, picurând de pe blana ta moale de vulpe. Aici este dansul sub lună al ciutei, aici este visul plutitor al păstrăvului, cu sângele rece ca și apele de deasupra lui. Iat-o pe Tania dansând și pe Walker predicând. Aici este Parisul meu, iar aici este Londra mea. Acestea sunt prânzul meu favorit, băutura, țigara, parcul, drumul de șofat noaptea. Aici construiam castele de nisip, săpam tuneluri, înotam. Acesta este primul meu sărut, acestea sunt lacrimile pierderilor, exilul, singurătatea, revenirea, uimirea și fericirea. Aici sunt narcisele bunicii mele; acesta este sicriul ei cu narcise deasupra. Aici sunt culorile muzicii care-mi place, iar acesta este câinele meu, care a trăit mult și a fost bun. Toate lucrurile care mi-au încălzit sufletul... ți le dau acum ție, care nu mai ai timp să le cunoști".
Povești de citit în gară
1. Biscuiți expirați tari ca piatra, ultimul pachet din vitrină. Apă rece de la țâșnitoarea sloi. Mă dor dinții, dar măcar sunt sătul. O oră de întârziere, afară e frig, în gară miroase îngrozitor. Ocolesc un chioșc cu ziare, închis. Citesc. Cuvântarea. Îndemnul adresat oamenilor muncii. Noi indicații prețioase ale celui mai iubit fiu. Apare și trenul. Coboară oameni speriați. Un chilug se repede spre chioșc, sărută poza Tovarășului. A dat amnistie. În vagon, plin de pârnăiași. Scandează Ceaușescu și poporul. (Marian Bircea)
Textul m-a aruncat ca pe-o minge într-un roman de Radu Aldulescu, despre care acum se vorbește cam puțin. Istoria Regelui Gogoșar. Dacă ar fi după mine, aș schimba "în gară miroase îngrozitor" cu "în gară pute".
2. Prea multă carte tâmpește? Oh, da. Era în toamna anului 2010 când, după un job de sezon, am cheltuit aproape toți banii din ultimul salariu pe un echipament montan și am pornit în drumeție din Madrid până la Canfranc de unde am început urcușul. Nu, nu făceam El Camino, voiam doar să ajung în Pirinei și să stau undeva departe de civilizație câteva zile. Rucsacul meu cântărea 28 kg. Am renunțat la conserve de mâncare pentru ca un Rilke, un Evola, un Taschen, o carte despre rune și alte pietre să vadă cum e la 2.000 m. (Mirela A. Nica)
Aș scoate doar două cuvinte din text: "de mâncare". Atât.
3. Un băiat și-o fată se sărută lung, în ușa trenului. Băiatul e în tren, fata e pe peron și-l ține strâns de mână, parc-ar pleca în armată. Fluieratul trenului se aude, mai lung decât sărutul. Vera și Pricop se-nghesuie pe lângă ei. Vera-i dă un ghiont: așa ne pupam și noi acu patruj' dă ani, când ai plecat militar. Ce mult te-am așteptat, ce dor mi-a fost. Vero, lasă nostalgia, să ne întoarcem la afaceri. Ia uite, vine o tăntiță cu papornițele pline cu zacuscă. Dacă-i luași portofelul fetii, să ne ocupăm și de ea. (Nicolae Popescu)
Ca orice cititor al acestui text foarte fain, am rezerve față de cuvântul "nostalgia". Sună greoi și scos din gura mea, darămite din a lui Pricop!
4. Când, în sfârșit, tata a decis să divorțeze, am răsuflat ușurați. Simțeam liniște după ani în care individul ăsta venea acasă la miezul nopții și făcea ca trenul, trezind toți vecinii. Din postura de fostă soție, mama îi arătă pentru ultima dată ce înseamnă o femeie adevărată. I-a scos hainele în fața scării. Fiecare cămașă era curată, călcată la dungă și pusă pe umerașul ei. Vecinele, uluite, șușoteau între ele. Să fi fost în locul ei, le aruncam în noroi. În veci nu mai pupă el femeie de asta. (Gabriel Rusu)
"ca asta" ar fi fost mult natural decât "de asta", dar poate Gabriel a redat aici exact exprimarea unei anume vecine, care i-a rămas întipărită în minte peste ani.
5. 13-i norocos. După operație, am fost repartizat într-un regiment format din soldați răniți pe front. În ziua de 13 septembrie 1943, am defilat pe Calea 13 Septembrie. Apoi, din gara 13 Septembrie am fost urcați într-un tren cu destinație necunoscută. În Băicoi am fost dați jos și transferați la Moreni. Viața era destul de bună. Aveam căldură, mâncare și un pat. Pe 13 noiembrie a venit în oraș Victor Ion Popa cu trupa lui de teatru. S-a jucat Fără taină, nu-i iubire. Atunci am cunoscut-o pe bunica voastră. (Răzvan Dițescu)
Mor de nerăbdare să văd subiectul dezvoltat într-un roman sau măcar într-o "proză lungă" dintr-un volum de proză scurtă! Nu mă interesează atât bunica, cât operația.
Ex aequo: Închid ochii și mă văd cu tata. În gara regală, mă lua în brațe și mă cobora din tren. Niciodată n-am știut dacă trenul merge mai departe, și nici nu am vrut să aflu vreodată. Eu îmi legănam păpușa făr-un ochi, cu grijă o legănam; din grija aia a răsărit, peste ani, o mamă. În zare se vedeau munți, era iarnă, iar munții erau albi. Îmi făceam palma streașină și-i priveam cu jind. Tare departe sunt, tată, munții ăia, putem ajunge și noi la ei? El zâmbea și-mi punea fularul la gât. Vrei un ecler, prințeso? Da, tată. (Elia Ghinescu)
Am și eu o problemă: unde era gara regală?
La fereastra ta, târziu
1. Sincer, nu aveam de gând să te deranjez. Poate dacă ți-aș fi știut numărul de telefon, nu mă mai îmbrăcam la ora aceea, pe viscolul ăla, să vin până la fereastra ta. Te-aș fi sunat și ți-aș fi spus că soțul tău, încercând să sară gardul, pentru că nu mai găsea poarta, a căzut în zăpadă cu sticla în mână și câțiva maidanezi îl lingeau pe la bot. Crede-mă că nu te-aș fi trezit dacă era rezemat de gard. I-aș fi pus în gură un morcov și până dimineața arăta exact ca un om de zăpadă, dar n-am reușit să-l ridic. (Daniela G. Pătrașcu)
Îmi pare că sunt unele probleme cu concordanța timpurilor verbale. Daniela?
2. Am oprit la intrarea în strada-fundătură și am concediat șoferul. I-am spus să păstreze mașina. Privesc printre gratiile ferestrei de la demisol cum citești și fumezi. Când toți urcau la mansarde să viseze cerul, tu te-ai îngropat în pivnița de 5 mp, blamând falșii revoluționari, îndrăgostiți doar de ei, cerșetorii de sex, personaje de filme Nouvelle Vague, pline de palavrele lor preluate din Freud. Am jucat și eu destul. Bat în geam. Mă mai primești? Știi că e un pat de o persoană. Și ce dacă? Ne-am mai descurcat. (Gheorghiță Mircea)
N-aș schimba nimic. Am tot căutat nod în papură, dar n-am găsit!
3. I-am adus trandafirii care-i plac. O strig și m-așez pe bordură s-o aștept, ca întotdeauna. Vine și George, mă vede, ne uităm unul la altul și se pune lângă mine. Cât fumăm, vin frații. Ei ne văd imediat și se-așază direct. Unul scoate zarurile și începem să le rostogolim. E toamnă și timpul trece liniștit. Se face târziu. George se scuză: începe lucrul în câteva ore. Las florile aici, zice. Frații strâng zarurile și pleacă și ei. Mai privesc o dată spre geam, apoi plec și eu. De-acum o să ne-obișnuim că nu mai e. (Radu Gramatovici)
Nu m-am gândit vreodată așa departe: partidă de barbut la priveghiul unei fete nelumite! Bravo, domnule profesor!
4. Stau de câteva ore în fața ferestrei tale, așa cum mi-ai spus, așteptând un semn de la tine, când pot urca, însă tu te fâțâi de colo, colo, cu țigara într-o mână și telefonul în cealaltă și când te apropii de geam tresar și mă mișc de pe-un picior pe altul, sperând că n-ai uitat de mine, însă te îndepărtezi, lăsându-mă cu sufletul la gură, disperat și chinuit și când, într-un final, apari și-mi faci cu ochiul că da, pot urca, nu mai e nevoie, naiba să te ia, e cam târziu, nu m-am mai putut ține. (Ana-Maria Butuza)
Excelent final, m-a luat cu totul prin surprindere, am râs ca un țap!
5. fumasem un pachet. Frigul iernii nebune, exagerate, mă îngheață încet. Simt că nu mai pot să mișc degetele, iar picioarele sunt paralizate de atâta stat țeapăn în geam. Dar mândria că te-am cucerit, că sunt în garsoniera ta, mă face să le îndur toate, doar să pot vedea fețele fraierilor care râvniseră la tine și trec acum pe trotuar. Totul pare ireal, am învins, stele roșii și albastre dansează în jurul meu, un înger strălucitor îmi dă o injecție și îi zice unei îngerițe că eu sunt un bou căzut de la fereastra ta. (Horațiu Dudău)
Injecțiile se fac, nu se dau, maestre!
Ex aequo: E internată cu demență. Spaimele au urmărit-o toată viața. Acum se bucură, ea care nu s-a putut bucura de nimic, niciodată. Târziu, în noapte, se așază la fereastră și recită versuri din Rilke. Le-a învățat în lagărul din Rusia de la nacealnicul ei. O dată pe săptămână santinelele tăbărau peste ele și le violau pe rând. Când mama ei a încercat să o apere i-au crăpat capul. Multă vreme n-a știut de ea dar a aflat că are un nacealnic care o apără, îi aduce flori și îi recită din Rilke. Îl așteaptă în fiecare noapte. (Ana Ludușan)
Nu știam ce înseamnă "nacealnic" (Rusism învechit și arhaizant - Șef al unui serviciu sau al unei instituții; comandant, superior., cf. dexonline.ro). Parcă din text cam lipsesc niște virgule.
Octombrie
1. Eu sunt singurul din familia mea care n-am murit în octombrie. Bine, m-au scăpat în cap în copilărie într-un octombrie, dar am supraviețuit. Tata, însă, a alunecat peste balcon în octombrie, mama a căzut în fântână, bunicul de pe scară, bunica în beci. Soră-mea s-a aruncat în fața trenului, mătușa în Dâmbovița iar unchiul a căzut într-o canalizare. Toți în câte un octombrie, de-a lungul anilor, în fața mea. Prietene, eu sunt gardian aici. Mergi și vorbește cu psihologul închisorii. (David Brescan)
Sunt pur și simplu invidios! Aș fi fost fericit să pot scrie eu un text ca acesta - dar acum e prea târziu. Aștept octombrie 2025 și mă duc să sar de pe Golden Gate. Cine știe, poate scap.
2. Să aduni castane de pe jos, atunci când veneai de la școală, era o plăcere. Dar plăcerea cea mai mare era să le alegi pe cele care își mai păstrau coaja țepoasă și să arunci cu ele. În Antonela și soră-sa. Toamna, ulița care trece pe după grădini devenea mocirlă și fetele aproape desculțe nu mai puteau ajunge acasă pe scurtătură. Nu puteam face nimic, ei erau mulți, eu, doar unul. Dar aveam ceva ce ei nu aveau. Bani de buzunar. Le-am cumpărat blondelor păduchioase cizmulițe de cauciuc, de la Cooperativă. (Alex Micu)
"În Antonela și-n soră-sa" e parcă mai bine decât "În Antonela și soră-sa", hein?
3. Se zbătea sub ochii mei și eu plângeam și îi juram bunicii că e ultima găină pe care o tai. Așa făceam mereu, dar ea-mi dădea curaj spunându-mi că din toamnă, de când a plecat tata, eu sunt bărbatul în casă. N-a trecut mult timp și am început să tai și orătăniile altor vecini. Se pare că am devenit bărbatul în case. Acum mă tratez, merg la psiholog și recunosc că am o problemă: trebuie să văd sânge măcar o dată pe săptămână. M-am angajat la abator și sunt apreciat când stau peste program. (Vlad Mușat)
Categoric, aș scoate ultima frază. Strică tot efectul!
4. Ieșise din clădirea cenușie în aerul portocaliu al străzii. Nu, nu vreau, își spunea cu ochii-n frunzele ce se clătinau peste ea. Bulevardul o primi prietenos ca mereu și se trezi că numără în gând, șase luni până la magnolii, șapte până la tei. Nu-și dădea seama că vorbea tare: și doar două luni mai am până la Crăciun. Trecătorii se uitau cu ochii mijiți în soare, iarna e departe i-a zis unul zeflemitor. A zâmbit, avea dreptate, mai este timp. Și a mototolit hârtia pe care un diagnostic scris îi oprea încet inima. (Andra Toropoc)
Aș scoate "zeflemitor", dar atât. În rest, textul e perfect.
5. Chiar dacă octo înseamnă opt, octombrie e luna a zecea-n calendar. Zece minus nouă înseamnă unu, adică ianuarie, Micșunico. Eu țin minte că ți-am tras-o pentru prima dată în hamacul legat între cei doi tei înfloriți. Dracu' a mai văzut tei înfloriți în ianuarie? Fii atentă, Micșunico, dacă naști luna asta, cum zice doctorul ăla, eu plătesc oricât pe-un test de paternitate și dacă nu-i copilul meu, vă împachetez pe amândoi, vă pun câte-o fundiță roșie și vă las la ușa mă-tii. Ai grijă, Micșunico. (Paul Dârvariu)
Farmecul textului - cel puțin pentru mine - este că nu l-am priceput din primele două lecturi. Abia când am înțeles acel "Eu țin minte că ți-am tras-o" m-am prins ce haos deplin e în capul vocii narative. Exotică ideea cu fundița roșie! Anti-deochi?
Ex aequo: Pacient supraponderal mort în condiții suspecte azi, 15 octombrie 2023. Numele, Mihaela Sandu. Vârsta, 50 de ani. A fost adusă cu salvarea la orele 19.33. S-au aplicat toate manevrele de resuscitare. Nu a răspuns la niciun stimul. S-a încercat contactarea familiei, dar n-a fost identificat niciun aparținător. Cunoscută ca poetă fără nicio operă publicată. Din relatările vecinilor în ultima perioadă a vieții n-a mai ieșit deloc din casă. Cauza cea mai probabilă a morții, singurătatea. Dumnezeu să ne ierte. (Florentin Sorescu)
"Cunoscută ca poetă fără nicio operă publicată" - pălitura asta a fost rea de tot, domnule Sorescu!