Îi venea să intre-n pământ de vie. Trebuia să inventeze o scuză pentru absența de la majoratul fiicei ei, dar pentru ea o făcea, să nu se simtă prost. Colegii ei erau din lumea bună. Mamele lor, niște doamne, pe când ea, o epavă. Se neglijase mult. În rest se ocupase de tot: flori, cadou, restaurant. Din economiile ei. Câțiva ani a pus bani deoparte pentru asta. Aproape adormise, când fiica a dat buzna în garsonieră, cu tortu'-n mână și toți colegii după ea. Cum să suflu în lumânări fără de cea care mi-a dat viață?
Titela Durnea
Sunt trei zile de când a setat telefonul pe silențios, a dezactivat notificările. Nu că gestul i-ar fi adus plusvaloare existenței. Nu mai prezenta interes de când murise Grig. Mai cu seamă că atunci a renunțat și la funcție, în favoarea unei digestii sănătoase și-a noii angajate, o ambițioasă ce promitea. Privi ceasul. 17. Ora de parc. Banca-i devenise aliat. Pe lac, o lebădă neagră. Era sigură că, până deunăzi, fuseseră două. Coborî adânc în sine, băgă o fisă de 50 și-i porunci inimii să cânte.
Gabriel Rusu
Ethan Hunt ar fi fost gelos pe Andreiuța noastră. Fata lucra fin, fără să lase vreun indiciu. La ora de religie cerea voie politicos să folosească toaleta. Ne era așa dragă, încât lăsam mereu dulciuri pe bancă, însoțite de un bilețel. De exemplu, Stoica engleză, două puncte, steluță. Într-o zi, directorul intră în clasă cu o falcă în cer și una în pământ. După ce își vărsă năduful pe profu' de religie, încercă să ne tragă de limbă. Noi, muți. Știam cu toții că, în cancelarie, catalogul zace nepăzit în fiecare joi.
