Într-o zi, și-a uitat umbra pe scaun. S-a ridicat și a plecat fără ea. Am văzut-o rămânând acolo, nesigură, conturată vag în lumina difuză. Încercam să mă prefac că nu o observ, dar umbrele sunt lipsite de tact, își cer locul în lume cu o tăcere aparte, apăsătoare. Apoi, au început să lipsească și altele: la început, emoțiile, amintirile, lucrurile, până când întreaga încăpere s-a golit, lăsându-mă doar cu ecoul propriilor pași pe pardoseala invizibilă. Am vrut să strig, dar am descoperit că plecase și vocea mea.
Aurelian Țolescu
Aveam zilnic întâlnire cu ea. Stăteam împreună maxim o oră și depănam amintiri cu dor și emoție. Regretam că nu puteam sta mai mult cu ea, dar presiunea timpului era permanentă, zi și noapte. Abia reușeam să fur clipe pentru amândoi, cu speranța că, în timp, lucrurile se vor aranja mai bine. În ziua de Crăciun am stat împreună mai multe ore, dar chiar și atunci eram presat de obligații. Am lipsit o singură zi, la prânz. Când am ajuns la clinică, mama mă aștepta în fotoliu, dar pulsul era absent.
Ramona Ungureanu
La început, după ce-a murit ea, îmi purtam durerea ca pe un șal, pe umeri, să mă țină laolaltă, mai apoi am simțit că e grea și mă ține îndoit de nu vedeam decât pământ și atunci prietenii mi-au strigat că e vară și eu m-am îndreptat, șalul a alunecat ușor, eram ca un șarpe ce-și schimbă pielea și mă simțeam ușor și viu. Oh, și apoi? Apoi am dat peste tine, îți căzuse voalul alb de pe păr, când alergai, ai zis că nu-ți mai trebuie că nu vezi nimic de el, apoi iacătă-mă-s, am venit să-ți cer puțin zahăr.
