Viața i-a fost un lung șir de traversări pe verde, niciodată pe roșu. Când dorințele neîmplinite-i făceau noaptea zi, își făcea ziua noapte și trăia visurile celorlalți. Pășind ca o umbră prin viață, se învârtea într-un carusel numai de ea știut, fără să știe dacă e vie sau ceea ce vedea în oglindă e reflexia unei iluzii. Cu privirea ațintită doar în pământ, lumea i-a fost întoarsă pe dos când, într-o seară, a zărit accidental stelele. Nu-i spusese nimeni că absența de la viață e singura care nu se motivează.
Ionuț Morariu
Nici n-a băgat de seamă când a rămas singur. Înmormântările s-au ținut lanț o vreme. Apoi s-a așternut liniștea. Ca să-și omoare timpul a mers la pomeni, dar viii vorbeau o limbă pe care o înțelegea tot mai aproximativ. Cam pe atunci și-a dat seama că-și este cel mai bun interlocutor. Căci, la urma urmei și nu înainte, tot e mai bine să vorbești cu tine de ale tale decât despre ale altora. Așa, în loc de o dată, îți trăiești viața de două ori. Și tot e mai bine să ți-o trăiești de două ori decât o dată.
Andra Toropoc
Eram noua învățătoare și-am ajuns seara-n oraș. Școala era pe-o stradă lungă cu lumini pâlpâind. Un portar ursuz m-a dus în camera mea unde-am adormit visându-mi elevii. Dimineața, doar un catalog scorojit mă aștepta. Am pus câte-o ciocolată pe fiecare bancă și am citit numele fiecăruia. Cum nu apăreau, am ieșit să întreb portarul. A venit cu mine în clasa goală și aici perdelele fluturau și ambalaje erau aruncate. Unde-s copiii? M-am agățat de privirea lui opacă, la capătul ei era un șir de cruci cu mici luminițe.
