Chiar sunt o femeie împlinită. Am tot ce mi-am dorit vreodată. Un soț chipeș, doi copii superbi, o casă cu piscină și un bolid de lux. Cariera mea e la apogeu, am în subordine câteva sute de persoane. Toți mă respectă și-mi dau like la pozele din vacanțele noastre exotice. Intră-n fișa postului. Prietene nu prea am, ce-i drept. Uneori copiii mă-ntreabă în lacrimi de ce doar ei merg la serbări cu Gloria, bona filipineză. Atunci le iau câte un gadget și le spun că la birou mama e de neînlocuit. Sunt mari și înțeleg.
Sonia Ungureanu
Trecuse de miezul nopții. Nu-și găsea locul. Accesa revista și căuta cu înfrigurare. Se obișnuise să i se publice un text încă din prima zi de temă nouă. Se simțea ca un zeu. De vreo trei teme încoace, însă, nu-și mai regăsea numele în revistă deloc. Nu i se putea întâmpla tocmai lui. Unghii roase, degete frânte, păr smuls, frustrări exprimate-n postări pe pagina personală, comentarii de mulțumire celor care dădeau Like, să-și facă trafic la postări, cum proceda o tipă publicată des. Dacă și-ar face el revista lui?
Vero Anttheia Teodoru
31 decembrie. E plecat de dimineață, dar sperăm să vină repede. Mama pregătește bunătățile tradiționale. Venusul nu pornește. De obicei fix în această zi face pe nebunul. Stăm cu ochii pe geam. Zăpada se lasă sub tălpile oamenilor ce-și duc televizoarele defecte în pături. Țin de colțuri doi câte doi. Cutiile mute stau ca într-un leagăn. Hai la groapa cu furnici, ba-i aici. Tata nu e aici și acum vine revelionul. L-ar fi reparat oare? Uităm de tristețe luându-ne cu joaca. Adormim abia în noul an.
