Azi e pustiu. Viața e ca relațiile care încep cu Mânca-ți-aș și se termină cu Mânca-mi-ai. Film de groază. O casă imensă. Bântuită doar de femei care zic: N-am nimic. Așa e și orașul în care trăiesc. Un paradox lugubru. Orarul troleelor demonstrează că timpul este o iluzie. Niciodată nu vin când vrei tu, dar nici la ora scrisă pe pancartele pline de rugină. Stații goale. Adăposturi ale căror geamuri sunt îmbrăcate în afișe electorale. Cu Elena. De pe vremea când încă mai erau bărbați. Sunt singurul fără transplant.
Alina Ilie
I-a adunat toate gândurile neverbalizate, le-a suflat cu dor și-a învârtit bagheta aurie până când toate au intrat într-un vârtej amețitor. În câteva clipe vălul de închipuiri s-a concretizat în particule ce s-au adunat într-o spirală. Cu mișcările unui dirijor nebun, vrăjitorul a început să plângă a regret, iar lacrimile plutitoare au învelit spirele cu grija mamei. Brusc vârtejul s-a aplecat și mii de fire ca nisipul au căzut în ploaie pe trupul femeii fără gânduri. Așa se vindecă absențele de viață, i-a spus el.
Monica Ciurea
Știi sentimentul acela când pleci în călătorie și ceva, nu știi ce anume, ai uitat? Se instalase deja, o acapara, devenea de-acum permanent. O găseam uneori răstignită pe marginea unui pod, pe buza unei stânci, dinaintea unui tren, ocupând locul sinucigașului fără identitate suspendat între lumi. Alteori rămânea întinsă cu ochii ațintiți în tavan, cu urechea ciulită ore în șir, și atunci puteam ști că găsise o groapă comună fiindcă nu mai avea multe gânduri de ascultat. Ce gust are moartea și mai ales când începe?
