Ce a fost important pentru mine în 2024? Tot anul a fost important. Și dificil, și provocator, și palpitant, și tulburător, și emoționant.
Am început 2024 continuând ceea ce începusem în 2023, mai precis ultima investigație posibilă pentru a descoperi dacă am sau nu ceva grav la sistemul nervos. Am făcut puncție lombară și mi s-a prelevat lichid cefalo-rahidian. După niște zile (grele) de așteptare, rezultatul a fost negativ - nu am nimic. Și totuși ceva este în neregulă dar nimeni nu știe ce. Și când mă gândesc că am plecat de la probleme de vedere, ca să ajung la puncție! Iar între aceste două "capete", am parcurs un an întreg de investigații și analize (2023). Însă concluzia tristă a tuturor doctorilor a fost că medicina mai dă și rateuri. A ratat la mine. Măcar în toate aceste luni am cunoscut câțiva oameni minunați, niște doctori dedicați și inimoși, care m-au făcut să sper că mai există încă un pic de bunătate!
Nu am vrut să mă dau bătută și am perseverat. Am găsit un reputat doctor, specialist în miopie forte și am reușit să îl contactez și să îmi fac o programare. Aprilie a fost luna în care m-am dus la Londra, cu primul avion dimineața devreme. Nu am fost niciodată în Anglia. Nu știam Londra. M-am înarmat cu hărți printate, Google Maps și o engleză decentă (zic eu) și am mai cunoscut astfel o persoană minunată, blândă, extrem de răbdătoare (mi-a luat mai mult de jumătate de oră pentru a-i explica toate simptomele, toate investigațiile făcute, toate rezultatele primite și ce vreau de la el) și care m-a surprins, la finalul consultației, spunându-mi că îi pare bine că m-a cunoscut, că i-am schimbat puțin părerea despre români (mai avusese pacienți români) și că mă roagă să nu renunț și să rămân aceeași persoană optimistă pe care a văzut-o el în mine. Deși diagnosticul său a fost cam același cu al tuturor celorlalți doctori pe care i-am consultat. Cam greu, domnule doctor, în condițiile date! Bucățica de Londră, în cele 2 ore libere pe care le-am avut între momentul aterizării și momentul consultației, a fost palpitantă, minunată și (bineînțeles) gri și ploioasă!
Spre vară ne-am hotărât, eu împreună cu soțul meu, să ne mutăm din zona în care locuim și să venim mai aproape de locul de muncă, având în vedere că lucrăm amândoi la aceeași instituție. A urmat o căutare de câteva săptămâni, vizionări peste vizionări dar am reușit să ne oprim la un apartament așa cum ne doream și extrem de aproape de birou. Cel puțin, așa am crezut. Că după ce am intrat efectiv în posesia lui, am început să descoperim în ce stadiu era, de fapt. Și dacă ziceam că vom reface doar baia, a trebuit să refacem tot: baia, bucătăria, sistemul electric, pereții dați jos până la glet, gresia, faianța, parchetul... Muncim de pe 26 august și încă nu am terminat. Nu cred că ne vom petrece Crăciunul sau Revelionul în noua casă (așa cum ne doream), căci nu va fi gata. Suntem obosiți, atât fizic dar și mai mult psihic. Suntem pe punctul de a ceda nervos fiindcă nu reușim să vedem "luminița", să vedem că s-a terminat cu totul. Experiența aceasta, din păcate, mi-a lăsat un gust extrem de amar în privința oamenilor. Toți cei cu care am interacționat - vânzătorii (erau trei frați), muncitorii, firmele de curierat, toți au vrut într-un fel sau altul să ne înșele, să profite de noi. Nu îi doresc nimănui să treacă prin așa ceva, nu am crezut că oamenii (unii) pot fi atât de răi și nepăsători.
Iar în toată această nebunie, la începutul lui octombrie, mama mea s-a stins. După o suferință groaznică de peste 10 ani, timp în care au apărut altele și altele - de la diabet la probleme grave la coloană, hipertensiune, probleme grave cardiace, osteoporoză, artroză generalizată și cancer. Îmi plânge sufletul în continuare și mă învinovățesc că poate nu am făcut tot ce puteam face pentru ea, poate nu am stat suficient de mult timp cu ea, poate nu am vorbit îndeajuns de mult cu ea, poate... Îmi doresc să își fi găsit cu adevărat liniștea, să nu mai sufere, să nu mai plângă, să nu o mai doară nimic acolo unde este. Și, dacă poate, să mă ierte!
Mai sunt 20 de zile din acest an și, dacă cineva acolo sus mă vede și îmi aude gândurile, îl rog nespus de mult să ne dea liniște și sănătate. Nu am fost niciodată o persoană superficială însă dacă rămân cu ceva din acest an, este faptul că nu costă absolut nimic să NU fii rău. Dacă poți să faci un bine, dacă poți întinde o mână de ajutor, indiferent cât de mică, chiar și o vorbă sau un umăr, persoana cealaltă va aprecia enorm, iar sufletul tău se va bucura mult mai mult decât ai crede.
Îmi pare rău dacă am întristat pe cineva cu această lectură dar ăsta a fost 2024 pentru mine. Și vă rog să mă iertați!
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)