În februarie am reînceput munca. Când am ajuns la birou, mi-am dat seama că mi se făcuse dor. Stupid, neașteptat și întâmplător, de 1 martie am ajuns de la cosmetică la urgențe. De la un tratament facial direct la perfuzii (din nou), RMN și investigații. Așa a venit vertijul. Cu o teamă care îmi încleșta maxilarul, doar o speranță firavă, plăpândă, așternută pe un colț de inimă. Țineam dosarul cu RMN-ul pe genunchi să intru la medicul neurolog. Așteptam verdictul de parcă eram un inculpat la proces. Goluri în stomac, valuri de căldură, emoții mari și medicul îmi spune:
- Doamnă, neurologic nu aveți nimic. Va trebui să învățați să trăiți cu el. Să nu faceți mișcări bruște, să nu întoarceți capul repede, să faceți zilnic niște exerciții, și să luați tratamentul cel puțin șase luni.
În aprilie am fost la lansarea cărții unei bune prietene, m-am apropiat de mediul literar, am cunoscut personal câteva scriitoare și am fost la un concert de fado pe care îl așteptam de multă vreme. A fost senzațională Mariza.
Vacanța de Paște și Italia mi-au adus plăcerea de a trăi relaxat. Imagini pitorești, bucate mediteraneene spectaculoase și mai ales, noi, împreună, toți patru. Vis împlinit. Am descoperit ceva nou, caffe leccese.
Luna mai m-a adus într-un grup pe facebook (Ficțiuni Reale). Între oameni care iubesc să scrie, care răspund cu promptitudine (aproape pe loc) la teme inedite, cu texte originale, cu imaginație și creativitate. M-am integrat, ador să le citesc textele savuroase, mă străduiesc să țin pasul cu ei. Uneori se publică și texte de-ale mele, aici, pe LiterNet. Ce bucurie!
În iunie am primit două premii la festivalul de scriere creativă. Pentru că unul a fost la scriere creativă pentru copii, mă gândesc serios să mai scriu texte pentru copii, dar nu cu balauri și prințese, ci să fie despre copii, bunici și lumi ce așteaptă să fie descoperite.
Vara a fost ciudată, rapidă și foarte irespirabilă. Nu am apucat să mă bucur de natură fiindcă în jurul meu, totul era pârjolit. La propriu. La mare am fost cu adolescenții la un festival. Pentru că nu au avut nevoie de noi, ne-am relaxat pe o plajă liniștită, departe de plaja lor dezlănțuită.
Înainte de a pleca în vacanță am făcut covid. Nu mă mai sperie. O răceală mai zdravănă. M-am pus pe picioare până am urcat în avion. Malta a fost o poveste frumoasă cu istorie și cavaleri. M-aș mai duce încă o dată. Cea mai bună apă, în ciuda lipsei nisipului de pe plajă. Picturile lui Caravaggio m-au impresionat. Adolescenții fericiți din St. Julian's. Tăcerea orașului Mdina.
În septembrie natura a început să renască. Florile înfloreau în sfârșit, aerul se putea respira, dimineața cafeaua și cartea erau pe terasă între trandafiri portocalii și mușcate roșii. Parcă începea vara când de fapt, se sfârșise.
În octombrie mi-am făcut curaj și am trimis niște texte pe un site cunoscut. Mi-a scris așa de frumos editoarea încât aș fi deschis pe loc cuferele de întâmplări din amintire și cuvintele nescrise ar fi curs zile și nopți împletite în povești. Mi-au făcut pagină de autor. Va trebui să trimit cu regularitate, e provocator, motivator.
De ziua mamei, în noiembrie, am fost în Serbia. Sunt bogată când o îmbrățișez și îi spun că o iubesc. Inima mi se umple de recunoștință. Cerul senin, soarele, Dunărea, pădurea aurie, au făcut weekendul de poveste. Și zâmbetul mamei așa de prețios. Ochii uneori înlăcrimați și inima atât de tânără.
Decembrie m-a intrigat, încă mă intrigă. Aș vrea să plec în jurul lumii. Sper să am mereu libertatea aceasta. Am tânjit după ea toată copilăria. Vineri am concert de colinde la Viena, în Catedrala Sf. Ștefan. Apoi vine băiatul acasă și puzzle-ul sufletului meu devine complet. Pandemia a adus cu ea minunea asta, să poți lucra de acasă. De aceea, va sta cu noi o lună completă și nu doar câteva zile de sărbători. Ne strângem toți în jurul bradului, moșul căruia i se spuneau poezii nu mai vine, îl păstrăm viu, în suflete și noi, și ei, copiii noștri. Sunt sigură că ni-l va aduce din nou în preajmă zâmbetul primului nepot, o nouă și următoare etapă.
Viața este o oglindă, îți surâde dacă îi zâmbești. Vertijul, o invitație la dans. Vertijul e aici, cu mine, vine și pleacă, ca emoțiile, sentimentele și timpul.
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)