Nu cunoștea decât holurile și încăperile orfelinatului. Era micuță când a început să fure ziarul din biroul directorului și să-l ducă la bucătăreasă să i-l citească. Numai cumpărări diverse, tușă, că poate vrea vreo familie să târguiască o fetiță. Nu apărea nimic și clădirea vuia de râsul și cântecul ei, asta-i lumea mea eu nu plec de-aicea, asta-i. În acea zi a intrat în bucătărie cu ziarul. E ultimul, tanti. Ți-ai găsit părinți, zgâtie? Nuuu. Am împlinit optsprezece ani și părăsesc casa de copii. Doar tu mi-ai fost.
Andra Toropoc
În război stătuse în tranșee, dar frig cum îndura iarna în casa lui din sat nu cunoscuse. Cruțat de arme și boli ajunsese bătrân și singur. Nu mai avea nici lemne, doar niște jurnale vechi. De sub pătură auzea urletul viscolului și parcă-i vedea pe camarazii lui cum se strângeau unul în altul să reziste, cum puneau ziare-n bocanci să nu le-nghețe picioarele și dacă moartea îl lua pe vreunul ziceau c-a pus foaia greșită, pe aia cu ferparul. Când adormi, ultimele foi nu mai mocneau demult în sobă.
George Dometi
Mi-a zis cineva, citez: Încetează cu ziaristica revuistică, fiindcă deși pari zarnacadeaua unui ziarism zemos, zănatic și zaharos, nu ești ultimul care suferă. Melancolicule unipolar, ce relevanță are dimensiunea exhaustivă a temei morții? m-a întrebat. Că nu te poți sătura de dramatismul neuroendocrinelor, înțeleg. Dar bagă, mă, băiete, mă, o glumă, un banc, un scheci, un șpil cu șopârlă, ceva luminiș luminos și auroraboreal. Să ne simțim și noi bine când te frunzărim. Nu e vanitate. E ultimul.
