De obicei îmi încep ziua cu o cafea și trei țigări sudate. Rareori mă spăl pe dinți înainte. Întotdeauna după. După ce îmi admir trupul în oglindă, repetându-mi că sărăcia e trecătoare. Pe final de lună nu prea mai am bani, dar am soluții. Îmi iau niște haine ponosite, undița, un lighean plin cu apă și mă pun în fața unui restaurant. Imposibil să nu se miluiască careva. Unii îmi dau bani, alții mâncare, mai e câte unul care face glume și mă întreabă: Ați prins ceva azi? Sunteți al șaptelea, îi răspund politicos.
Oana Jindiceanu
Să mă iertați, uneori nu am știut, alteori nu am putut. Poate că v-au lipsit lucruri, dar nu eu nu v-am lipsit. Să vă iubiți și să rămâneți mereu împreună, în aceeași barcă, chiar dacă aveți fiecare viața voastră. Să nu uitați ce v-am învățat, mai ales dacă lumea vă va cere să fiți altfel. Nu fiți triști, sunt pregătită. Aș vrea să fiți lângă mine când plec și să vă țin de mână. Și eu voi fi lângă voi, ca întotdeauna. Vom vorbi în gând și în inimă. Vă voi îmbrățișa printre lumi. Vă iubesc, Mama.
Nicolae Popescu
Era ca un schelet, întins pe masă în lumina proiectoarelor. I-am zâmbit stins, înainte să se-nchidă ușa sălii de operație. Am așteptat, cu fruntea-n palme, cu ture nesfârșite până la fereastră. Optișpe pași, de sute de ori. A fost greu, acum depinde cât e de puternic, mi-a zis cardiologul. Mi l-au dus la reanimare, am intrat cu el. În mâna asudată ținea trei bancnote de-o sută. Tată, ți-am zis că-i plasez eu doctorului, i-am spus a doua zi. Voiam să fiu sigur că are grijă. Am uitat să-i dau înainte să m-adoarmă.
