Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Nimeni nu crede că pot juca un personaj negativ


Iulia Blaga, un interviu cu Vlad Ivanov

07.09.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Vlad Ivanov a erupt în cinema o dată cu 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile de Cristian Mungiu, unde îl joacă pe odiosul domn Bebe. A făcut istorie într-o secvenţă de o jumătate de oră. Filmul a intrat pe ecranele franceze, iar "Le Figaro" şi "L'Express" l-au întâmpinat cu cronici elogioase. Lysistrata, realizat alături de Maia Morgenstern şi în regia lui Michael Cacoyannis, se va juca în această toamnă, la Sibiu.


Iulia Blaga: Ce părere ai despre faptul că publicaţia oficială a Vaticanului, "Osservatore Romano", critică dur filmul vostru, spunând că "vorbeşte cu dezinvoltură despre fetuşi ca şi cum ar fi lucruri"?
Vlad Ivanov: Sunt foarte surprins pentru că mi se pare că tocmai asta nu facem. Oricum, cred că aceste aprecieri ne fac şi mai multă reclamă.

I.B.: Unii jurnalişti au crezut la Cannes că tu, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu sunteţi neprofesionişti. E flatant, dar nu te-a şi deranjat un pic?
V.I.: Nu, chiar e flatant. Alţii au întrebat cum de ne-a lăsat Cristian să improvizăm atât de mult. E complet neadevărat. S-a mers aproape până la demenţă cu stricteţea textului. La un moment dat vroiam să bag un "nu" într-o frază şi Cristian mi-a spus: "Vlad, atât de tare te ajută pe tine "nu"-ul ăsta?"

I.B.: Cum face un actor când vede prima oară un film în care joacă? Se uită mai ales la el?
V.I.: Nu, erau atât de mari emoţiile la Cannes încât... Oricum, eram curios cum era montajul. A fost altceva, şi cu emoţia, şi cu sala aia în picioare. Nici la filmare nu ne-am uitat, noi actorii, de foarte multe ori pe monitor, nu că nu ne-ar fi lăsat Cristian, dar n-am simţit nevoia.

I.B.: Şi dacă regizorul spunea că e bine...
V.I.: Da, el alegea. Iar la filmare a fost o atmosferă cu totul şi cu totul extraordinară. E de departe experienţa mea cea mai fericită de până acum în film.

I.B.: S-a văzut şi la Festivalul Anonimul - voi, cei din echipa filmului, eraţi tot timpul împreună.
V.I.: Chiar simţim nevoia să fim împreună. Am auzit că multă lume a spus că am fi boicotat seara lui Ken Loach, dar n-a fost nici o rea intenţie din partea noastră.

I.B.: Ce v-a făcut Cristian Mungiu de sunteţi atât de naturali? Ce vitamine a strecurat în indicaţii?
V.I.: Am mai spus chestia asta: Bibanul (n.red. - Dem Rădulescu) spunea la clasă: "Dragă, la mine studentul vine privighetoare, nu fac decât să-i aranjez penele." Cam asta a făcut şi Cristian cu noi. A găsit nişte oameni talentaţi, pe care cu intuiţia lui i-a pus împreună. Pe rolul meu a mai dat cineva probe, Emanoil Pârvu, foarte talentat, dar Cristian spune acum că a scris rolul ăsta cu gândul la mine. Filmasem cu el într-o reclamă la Piaţa Divertis şi acolo i s-a aprins un beculeţ. Era o scenă în care trebuia să fiu mai dur. Toată lumea zice că am aşa un zâmbet jovial, că par cuminte şi în banca mea, şi nimeni nu-şi închipuie că pot juca un personaj negativ. La Festivalul Transilvania de la Cluj a venit o doamnă la mine şi mi-a spus toată un zâmbet: "Vă urăsc!" Era în acest gest admiraţie pentru actor şi ură pentru personaj în acelaşi timp.

I.B.: Mie mi-a plăcut ce ţi-a spus Horia-Roman Patapievici la Sfântu Gheorghe.
V.I.: "Eşti un actor minunat. Te-am urât tot timpul." E măgulitor, îţi dai seama. Revenind la întrebare, cred că e o mare artă să ştii ca regizor să-ţi apropii oamenii. Mie nici în teatru nu-mi plac regizorii care urlă. Nu mai poţi în clipa aia să fii deschis, să dai tot din tine, să cauţi, pentru că te inhibă.

I.B.: Cristian Mungiu te convinge cu duhul blândeţii.
V.I.: Da, e un om minunat. Am repetat mult înainte, mai ales în locaţie, în camera de hotel. Ştii cum e? Neaşteptat, zi după zi s-au tot adunat datele personajului în mine şi m-am trezit că a venit şi el la filmare.


"A fost prima oară când am văzut tehnicienii mergând în vârful picioarelor"

I.B.: Nu mai apare din când în când domnul Bebe când te uiţi în oglindă? Nu te bântuie?
V.I.: (râde) Nu. Dar când mă uit la film îmi modific mimica după cea a domnului Bebe. Ai văzut filmul, sunt scene foarte grele şi foarte dure acolo. Dacă nu eram toţi împreună şi pe aceeaşi lungime de undă, nu puteam face chestiile alea. A fost prima oară când la o filmare am văzut tehnicienii mergând în vârful picioarelor şi vorbind în şoaptă. La un moment dat, Ioana de la machiaj se uită la mine şi îmi spune: "Vlad, tu ştii că te transformi? Vii în cabină, te machezi, glumeşti cu noi ca să te destinzi şi când ajungi pe platou te transformi. Nu ştii cum ţi se modifică faţa..."

I.B.: Chiar nu-ţi dai seama?
V.I.: Ei, îţi dai seama. Ştii cum e, cineva spunea odată că atunci când eşti pe scenă sau pe platoul de filmare, îţi schimbi buletinul. Eu nu cred în chestia asta, că dacă ai juca Othello, ţi-ar trebui o Desdemonă la fiecare reprezentaţie. Sigur, conştientizezi. Ştii că eşti Vlad Ivanov care joacă domnul Bebe. Dacă confundăm lucrurile, riscăm să ajungem la nebuni.

I.B.: I-ai căutat domnului Bebe nişte calităţi ca să ţi-l poţi apropia?
V.I.: Eu cred că orice om care e atât de oribil, de dur, de cum vrei să-i spui, ca domnul Bebe, are şi partea lui bună. Sau mai degrabă crede că are şi o parte bună, şi tocmai asta îl face şi mai oribil. Eu nu i-am găsit însă nici o circumstanţă atenuantă.

I.B.: Ai făcut documentare pentru rol?
V.I.: Datele personajului s-au adunat rând pe rând, cum e şi normal. Tot timpul discutam cu Cristian şi încercam să-i facem o biografie.

I.B.: Ce meserie ar putea avea domnul Bebe?
V.I.: Foarte mulţi spun că e doctor. Mie nu-mi place să aud chestia asta pentru că el chiar nu e doctor. Când filmam, Cristian auzise o poveste cum că ar fi existat pe vremuri un tip căruia i se spunea Domnul Doctor şi care făcea avorturi, dar era de fapt mecanic. Deci cred că mai degrabă în zona asta se află domnul Bebe. Pe urmă, Cristian a chemat o doamnă să ne spună cum se face exact un avort. A fost o experienţă şocantă. Eram în cameră doar cu dumneaei, Cristian şi Oleg (n.red. - Oleg Mutu, directorul de imagine). Cristian nu a vrut să le lase şi pe fete (n.red. - Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu), le-a lăsat în sosul lor, acolo, şi bine a făcut, pentru că emoţia de la filmare a fost cea mai importantă. Doamna ne-a povestit cu nonşalanţă cum şi-a făcut singură nu ştiu câte avorturi. Chestia asta am luat-o pentru că era foarte bună pentru personajul meu când îi spune Otiliei ce să facă cu fetusul după ce îl dă Găbiţa afară. "Îl iei, îl pui într-o sacoşă, să nu-l îngropi, să nu-l dezgroape câinii sau să-l ciopârţeşti să-l bagi în veceu, nu. Pune-l mata frumuşel, îl bagi într-o pungă, urci în tramvai, mergi două, trei staţii..." ş.a.m.d. Nu asta e povestea doamnei, dar şi ea povestea foarte simplu nişte chestii odioase.


"Michael Cacoyannis spunea că suntem workaholici"

I.B.: Cum a fost când ai făcut Lysistrata cu Maia Morgenstern la Atena, în regia lui Michael Cacoyannis?
V.I.: A fost extrem de plăcut să întâlnesc un om cum e Michael Cacoyannis, care la 84 de ani avea o energie debordantă. Pe noi ne numea workaholici pentru că lucram 10 ore pe zi şi, când el spunea "gata, mergem acasă", noi spuneam "nu, mai lasă-ne, maestre, să mai facem încă o dată". "Nu se poate, voi nu sunteţi normali la cap." Ştii, când ai bucuria asta... De asta spun că şi la Cristian la filmare a fost bucuria asta a creaţiei, când vezi că toată echipa merge în aceeaşi direcţie... Mulţi ne-au întrebat dacă ne-am aşteptat să luăm premiu. O clipă nu ne-am gândit la asta, dar ne-am dat seama cu toţii că o să iasă ceva extraordinar.

I.B.: Cam când ţi-ai dat tu seama?
V.I.: Cam la 5 după-amiază. (râde) Dar revenind la Michael Cacoyannis, e un om extraordinar. Toată lumea ştie că a luat Oscarul pentru Zorba grecul. Am rămas foarte buni prieteni.

I.B.: I-ai trimis filmul?
V.I.: Păi nu-l am, şi toată lumea mi-l cere. Poţi să scrii asta? "Oameni buni, nu-mi mai cereţi filmul că nu-l am!"

I.B.: Oricum nu te crede nimeni.
V.I.: Aştept să cumpăr DVD-ul, se pare că în ianuarie 2008 o să iasă. Aşa, întâlnirea cu Michael Cacoyannis a fost o surpriză extraordinară. Pe Maia o ştia. Eu am jucat la un moment dat Dama cu camelii la Atena şi un prieten extraordinar de-al meu, Kostas Kartelias, care e preşedintele Fundaţiei Alekton, unde am şi jucat spectacolul, mi-a spus că vrea să-l aducă pe Michael Cacoyannis să vadă un mare actor, adică pe mine. "Kostas, cum să vină Cacoyannis să mă vadă pe mine?". Nu numai că a venit, dar a venit şi la cabină, după spectacol, şi după aceea m-a invitat să luăm masa şi să stăm de vorbă. A fost de la început o legătură între noi, indestructibilă şi pentru tot restul vieţii. La un moment dat Kostas a spus: "De ce nu faci ceva cu amândoi dacă îi placi atât de tare?" Şi el a zis: "Da, mă gândeam să fac Lysistrata de Aristofan.

I.B.: Deci întâi v-a găsit pe voi şi pe urmă a căutat piesa?
V.I.: Da, Maia jucând trei roluri feminine şi eu trei roluri masculine. O versiune cabaret, în engleză, cu un piano player. Dar partea cea mai frumoasă a fost când m-a sunat Michael Cacoyannis. Eram la rând într-un magazin mic, cumpăram ceva, nişte ouă, şi mă sună cineva şi spune: "Bună, Vlad. Sunt Michael Cacoyannis." Mai am prieteni care fac glume, aşa că am răspuns: "Şi eu sunt Steven Spielberg." Şi el zice "Cum? Vlad, chiar sunt Michael Cacoyannis." Când i-am explicat pe urmă, a râs. Iar când mi-a spus că vrea să facă Lysistrata cu mine şi cu Maia, am scăpat ouăle pe jos.


(Interviu preluat din România Liberă, septembrie 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer