Mi-am trăit tinerețea într-un oraș cenușiu iarna, cenușiu din mai multe motive, în parte de la cocsul care rămânea în aer de la Uzina Cocso-Chimică și care, atunci când ningea, se așternea pe zăpadă. Pe vremea aceea lucram chiar la intrarea în U.C.C., o uzină cu mai multe secții ce aveau profiluri diferite, iar baraca mea făcea parte dintr-o organizare de șantier. Urmam cursurile unei facultăți la seral (nu aveai de unde alege, toate facultățile erau tehnice, ce șanse frumoase au tinerii din ziua de azi). Baraca cu pricina (era un frig în ea...) era plină de șoareci așa că, atunci când intram, tropăiam "viguros" și toți fugeau care încotro... îmi aduc aminte că unul dintre șoareci chiar a intrat în geanta cu pachetul pentru prânz. Uneori mâncam ghiveci în ulei, cumpărat la borcan, stăteam la o coadă impresionantă pentru o gogoașă rece și sleită, care ni se părea cea mai grozavă prăjitură - asta dacă mai rămâneau până când ne venea rândul...
Revenind iar la videoclipul celor de la Wham, pe care îl asociez cu tinerețea mea... mă gândesc că unii sunt nostalgici după preaiubitul conducător... Eu personal îmi doresc o altă viață, cărți, cărți, cărți, filme, filme, filme, haiku, blocuri de desen speciale pentru acuarelă, pensule bune, creioane colorate bune, nu în ultimul rând lumină, mâncare (fără cartelă și fără cozi la alimentara) și toate lucrurile acelea primordiale pe care fiecare dintre voi le știți - desigur un om ca mine care a trăit și într-o perioada mai gri (fiindcă eu sunt de pe vremea dinozaurilor:)) se raportează altfel la ele... dar bine că nu trăim în Coreea de Nord...
O prietenă psiholog mi-a spus că este firesc să facem o retrospectivă a fiecărui an ce trece (de obicei ne gândim la retrospective numai la anumite borne / repere ale vieții). 2024 a fost un an colorat față de anul cenușiu din tinerețea mea, a fost un an în care am călătorit deseori către mine, am desenat stânjenei și deși scriu de doisprezece ani haiku, anul acesta am mai învățat ceva despre poemul japonez. Am privit pădurea, muntele vrăjit și vulturul care se învârte deasupra pajiștii, vulturul cu strigătul lui scurt și ascuțit, și acest lucru m-a ajutat să mă întorc în oraș - cel puțin pentru câteva zile - cu o minte limpede și curată. Am avut zile în care m-am ținut de mână și mi-a fost bine, fericită am fost și când am învățat să spun "nu", poate nu chiar atât de des pe cât mi-aș fi dorit, dar am zis un "NU" mare atunci când a trebuit. Am văzut câteva filme și seriale bune (de obicei de nișă, așa cum îmi plac mie), m-am bucurat de o seară de sfârșit de vară mergând singură pe stradă, simțind vântul călduț și privind luminile orașului, am învățat încet, încet să spun ce simt celor în fața cărora nu aveam curaj să fac acest lucru (aici mai lucrez la nuanțe, treaba nu-i încă definitivată). Am câștigat un prieten nou, am petrecut mai mult timp cu un prieten vechi, anul acesta mai mult ca oricând am privit emisiunile de pe TVR Cultural, Intrare liberă, Mic dejun cu un campion, Jurnal Cultural... etc. L-am descoperit pe Alexandru N. Stermin, am citit, am primit o carte care mi-a plăcut foarte mult.... Han Kang, Cartea Albă, editura Art - seria Musai... am votat pentru a nu mai simți anul cenușiu al tinereții mele...
*
Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)