Dacă anul acesta Festivalul Internaţional "George Enescu" a fost să dureze trei săptămâni, prima dintre acestea poate fi considerată "de încălzire" sau "pentru cunoscători", fluctuaţiile publicului fiind semnificative.
Muzica românească în sofisticate seri la Ateneu şi un concert Enescu - Debussy - Berlioz cu
Orchestre de Paris dirijată de Christoph Eschenbach deschizând seria concertelor de la Sala Palatului fac parte din categoria concertelor care se adresează unui public cu o oarecare experienţă în domeniu. Compensatoriu, în Piaţa Festivalului, sfidând toamna brusc abătută asupra Bucureştilor, iubitorii de muzică clasică au venit într-un număr impresionant, amestecându-se cu publicul ocazional oprit pentru cinci minute de uimire în faţa genului de sonorităţi care puteau fi auzite dinspre scena în aer liber instalată între Ateneu, Biblioteca Centrală Universitară şi Palatul Regal. A oferit bisuri chiar şi Filarmonica "Transilvania" dirijată de Radu Popa, care a avut neşansa unor capricii meteorologice extreme, publicul fiind dispus, se pare, să treacă peste intemperii pentru a degusta muzică de calitate (programul de muzică tradiţională argentiniană oferit de Analia Selis, Răzvan Suma and Band a fost ascultat de sute de oameni însoţiţi de umbrelele aferente).
Prima săptămână a adus deja la Bucureşti şi primele nume celebre. Unul dintre acestea este Steven Isserlis, care a abordat
Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră de Enescu. Violoncelistica sa absolut încântătoare l-a pus în situaţia de a face faţă onorabil contractului, pentru cei aflaţi în sală, a-l vedea pe viu fiind o adevărată şansă. Din păcate, nici de această dată nu vom putea vorbi despre interpretul singurei lucrări concertante enesciene ca despre un viitor mesager al muzicii acestuia în lume, Isserlis nedând deloc impresia că îşi va menţine opusul în repertoriu. O speculaţie, fireşte, întărită nu doar de parcurgerea muzicii pe note (cu asistent pentru întoarcerea paginilor), ci şi de refugiul în tempouri ultrarapide, neajutate de sonorizarea relativ insuficientă a instrumentului. Aceeaşi orchestră şi acelaşi dirijor l-au avut ca solist şi pe violonistul Pinkas Zukerman, care a evoluat şi în formulă camerală (Zukerman Chamber Players), la Ateneu.
Au început şi concertele de noapte de la Ateneu, cu muzică veche interpretată pe instrumente de epocă, ansamblul Europa Galante dirijat de Fabio Biondi, care a susţinut concertele din 7 şi 8 septembrie 2007, cu un program cuprinzând selecţiuni din opera
Narciso de Domenico Scarlatti (în prima seară) şi concerte şi simfonii de Geminiani, Vivaldi, Sammartini şi Corelli (în a doua seară) fiind primul care a avut săli pline şi entuziaste, ce au depăşit miezul nopţii.
Ultimele zece zile de festival care au mai rămas de azi înainte vor fi însă cele mai dificile pentru melomani, deoarece ei vor trebui să opteze pentru concerte şi spectacole ce se suprapun, la Sala Palatului, Teatrul Naţional, Ateneu, chiar şi Piaţa festivalului având un program cu tot mai multe capete de afiş.
