Apel (între altele) la boicotarea mediatică a lui Gigi Becali

Azi n-am chef să scriu ştiri, reportaje, "grand journal", să analizez, să speculez, să despic firul în patru. Numai asta se face, "analitismul" şi "speculatismul" politic au ajuns, mediatic, principalul sport naţional. Un scurt buletin doar cu titluri mi se pare de ajuns.

Îmi petrec "Noaptea albă" a Bucureştiului acasă, la masa mea de lucru, după ce-am dat o raită, în puterea nopţii, prin televizor, doar doar oi găsi ceva care să mă adoarmă. Nimic. Totul egal de "interesant". Oricînd poţi găsi ceva la televizor care să te pună pe gînduri. Pe mine, "punerea pe gînduri" echivalează cu enervarea vs (mai rar) entuziasmarea şi cu scrisul imediat, continuu, nervos. Am scrisul nervos. Scriu de nervi. Cel mai bine pot spune că scriu în faţa televizorului.

De obicei, în ultima vreme, mă uit la televizor după-amiezele, între 15.30-17.00 sau 16.00-18.00 (chestii de actualitate politică, televiziuni de ştiri şi infinite discuţii - mai rar, analize), şi nopţile, în general la seriale poliţiste (îmi plac anchetele, procesele, să se facă, tot timpul, dreptate). Niciodată peste zi sau seara, în "prime-time". Fiecare cu "prime-time"-ul lui. De obicei, văd cam totul în reluare, cu "delay". E mai bine aşa. Uneori, desfăşurarea accelerată a evenimentelor aruncă în ridicol anumite discuţii, aşteptări, previziuni.

În săptămîna care a trecut, m-am entuziasmat o dată şi m-am enervat de cele mai multe ori.

M-a entuziasmat, pot spune (deşi cuvîntul, recunosc, este exagerat), mai bine spus: m-a convins jurnalistic prestaţia de comentator politic a unui om care, în ultima vreme, stătuse ascuns prin cotloanele întortocheate ale puterii. Este vorba de Claudiu Săftoiu, ale cărui "spuneri" din cadrul unei ediţii, de vineri sau joi, a emisiunii de după-amiază "Prima ediţie", de la Antena 3, a agitatei Dana Grecu, mi s-au părut în acelaşi timp nuanţate, tranşante şi bine documentate, întemeiate. Avînd în vedere că respectivul domn, a cărui faţă, doar văzută, nu are de ce să entuziasmeze pe nimeni, a stat în intestinele puterii, în special a maşinii de război politic permanent care este Traian Băsescu şi că, în plus, este filolog, adică are, cum se spune, cuvinte în gură şi le şi foloseşte, sugerez oricărei televiziuni de ştiri să-l angajeze urgent şi să-i încredinţeze un talk-show politic, dar nu în calitate de realizator (l-ar sacrifica obligîndu-l să-i facă pe alţii să vorbească), ci în calitate de "invitat permanent", aşa cum se obişnuieşte, deja, cu Ion Cristoiu şi Radu Tudor. Şi iată că, aproape fără să vreau, am indicat şi ce televiziune ar putea face acest gest inspirat: aceeaşi Antena 3. Realitatea TV este mult prea mult o maşină de hrănit clienţi mediatici (oameni politici, partide, jurnalişti, comentatori), o mare şi greoaie "rezervaţie de elefanţi", un sanatoriu, un azil.

Ceea ce m-a enervat, însă, constant, conducîndu-mă spre o decizie radicală sanitară, a fost, este Gigi Becali. Băiatul ăsta este de multă vreme infrecventabil, iar televiziunile, în special, se fac vinovate de complicitate dacă vor continua să-i înlesnească mediatic ascensiunea politică. După măruntul şi agitatul om politic ajuns, fără har, om de stat trăgînd statul prin toate furtunile care este Traian Băsescu, numai Gigi Becali om de stat ne-ar mai lipsi! Nu-mi doresc să mă văd pus din nou în situaţia oribilă de a alege, sub şantaj, între de-neales, aşa cum s-a întîmplat cînd a trebuit să alegem între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Un boicot al tuturor televiziunilor la adresa lui Becali, aşa cum, cu ani în urmă, s-a procedat la adresa aceluiaşi Corneliu Vadim Tudor, mi se pare cea mai sănătoasă reacţie publică. Oricum, eu am s-o adopt pentru mine însumi. Dar voi măsura în funcţie de acest criteriu ticăloşia sau inconştienţa organismelor media.

Aş mai adăuga un singur lucru, o singură reflecţie, de fapt o singură reacţie iscată în faţa televizorului, de spectacolul nostru public, politic. Avînd în vedere aviditatea tuturor actorilor, marxismul cel mai simplu, bazic, sociologismul cel mai vulgar ar trebui aplicat pentru a analiza viaţa publică românească. Fără spiritualisme şi intelectualisme de televizor!

Grupul de intelectuali pro-Băsescu sînt mai mult şi mai rău decît ceea ce au fost definiţi că sînt. Aceşti intelectuali de putere (nu de forţă) sînt mai mult şi mai rău, mai josnic, mai banal decît un prestigios "grup de prestigiu". Sînt un biet grup de interese şi atît, atras, cum este şi firesc, de magnetul unor astfel de grupuri, Traian Băsescu. Sînt un grup interesat exclusiv economic, nu cultural, care prizează "capitalul simbolic" nu pentru sine, ci pentru a-l traduce cît mai direct, imediat, în capital pur şi simplu, în capital financiar. Alcătuiesc împreună o hidră măruntă, de acvariu, un butic, un "birou de schimb" valutar. Vai de cultura română! Noroc că respectivii domni nu o reprezintă, aşa cum pretind, în exclusivitate!

Să fim sănătoşi. La cap. Fără rafinamente interpretative inutile şi neavenite. Mai e pînă să ajungem la "simbolic". Totul, la noi, inclusiv în ceea ce ne încăpăţînăm să numim "cultură", este material şi atît: strîns, compact. Să lăsăm, deci, aerele de împrumut. Nu ni se potrivesc. A vorbi de "becalizare" exprimă, indirect, o simplă dorinţă (retrospectivă) pioasă: aceea cum că n-am fi, de fapt, deja "becalici", dar că ne-am putea, vai, oroare, "becaliza". Nu este cazul. Nu avem ce "becaliza". "Becalitatea" este deja unul dintre modurile noastre, esenţiale, de a fi. De sus pînă jos şi de la vlădică pînă la opincă. După Ceauşescu, Iliescu, Băsescu, spirala "reprezentativităţii" şi a "expresivităţii" naţionale de sine nu face decît să se accelereze, să se radicalizeze. În niciun caz, însă, să se rarefieze, să se îndepărteze, cumva, de ea însăşi. Bîldîbîc! Buf! Pleosc!

Ce bine, însă, că, mecanic, rotaţia accelerată (care tinde spre implozia în sînul vorace al "sinelui însuşi": a fi în-suţi, a fi în-suşi: abia aceasta este adevărata oroare, îngroparea de viu, ca în povestirile lui Poe!) produce şi centrifugare accelerată. Sîntem deja alţii, altfel, chiar şi nevăzuţi. Mai bine aşa, decît în sosul, în puré-ul de puroi mediatic.