Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Barcelona, ghid de utilizare


Monica Micu

25.09.2007
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Dacă mergi o dată la Barcelona, nu ai multe de făcut: să dai fuga la Sagrada Familia, să-ţi toceşti pingelele pe Ramblas, pînă jos, la mare. Acolo să-l saluţi pe Cristóbal Colón, rămas cu faţa spre direcţia în care a pornit-o cu cele trei corăbii atît de greu obţinute, şi să te bucuri de priveliştea iahturilor din marină. Într-o altă zi, nu ai decît să o iei spre deal, să te pierzi încercînd să găseşti Parc Guell, să ameţeşti bine în tunelul şui, întrebîndu-te pînă la urmă cine e drept şi cine nu, să dai o raită prin oraş, ca să vezi şi alte clădiri create de norocosul Gaudí (căci rar s-a mai ivit ocazia să-şi pună cineva în practică ideile atît de diferite de cele ale contemporanilor săi). Mai ai de dat apoi o raită prin Barri Goti, noaptea tîrziu de preferinţă, şi să treci apoi în El Born (care chiar e un cartier, unde răbufnesc locatarii cu cearşafuri mari la balcon, de pe care poţi silabisi Aquí es un barrio - no un escenario, adică un loc unde mai şi locuiesc oameni, nu doar o scenă pentru spectacolul vieţii). Neapărat să faci plajă la malul Mediteranei, în Barceloneta, dacă e toamna tîrziu, cu atît mai interesant, că poţi face poze multe, pentru familie şi cei care îţi vor zîmbi ascunzînd, evident, invidie. Nu ai cum să ratezi o vizită în Piaţa Real, să te minunezi că palmierii lor sînt mai viguroşi ca ai noştri, că două străduţe mai încolo portocalele atîrnă în pomi şi tîrziu în noiembrie şi iarăşi faci o poză că nu ştii cînd mai prinzi ocazia. E cazul să încerci o paella, în doi, dar nu din motive de romantism ci legate, pur şi simplu, de cantitate. Şi gata, se cheamă că ai văzut Barcelona!

A doua oară cînd te duci, ai grijă să treci în revistă locurile interesante. Căci dacă prima dată te-ai purtat ca turiştii japonezi, bucuros de privelişte, preocupat de exterioare şi de sutele de fotografii cu sau fără tine în cadru, acum e timpul să pătrunzi spiritul. Ce expoziţii au la Pedrera, cum e în Muzeul Picasso, care e diferenţa între Can Ramonet şi Los Caracolles, două restaurante vechi de cînd e şi cartierul din port? Cum sînt străduţele din Barri Goti ziua, cum arată precupeţii din frumoasa piaţă obiectiv turistic St. Josep, zisă şi Boqueria, ce e, pînă la urmă, de văzut sus pe Montjuïc. E momentul să afli şi pe unde ajungi mai repede în Passeig de Gracia de la Urquinaona (cu abonamentul care merge pe toate liniile celor mai mult de două companii de transport public subteran şi de suprafaţă) şi cît de bine e structurat oraşul în străduţe perpendiculare care coboară spre mare sau le întretaie pe cele de care vorbeam înainte. Poţi încerca tot felul de bunătăţi, de la pitahaya (roşie, că e mai bună) la calamari a la plancha, să bei un solo, adică o cafeluţă tare şi cava, multă cava, că doar nu eşti cu maşina. Şi-ţi poţi da seama că viaţa începe după asfinţit aici şi că frumuseţea aceea de clădire, la care ajungi de la malul mării pe un pod ameţitor din lemn, nu e muzeul maritim, ci un centru comercial. Nu-i nimic, pînă la urmă nimic nu e ceea ce pare, la Barcelona. Bosc de les Fades, de exemplu, e o cafenea kitsch, dar cei care vin aici sînt atît de impresionaţi de decorul ce nu se depărtează prea mult de Gaudí, încît uită că afară sînt minunile, şi nu aici, în aburii de bere. Nu ocoli, măcar, El Quatre Gats. E Capşa catalanilor: Pablo Picasso, Joan Miró, Salvador Dalí şi Antoni Gaudí, toată boema începutului de secol XX se întîlnea aici, de ce să nu intri şi tu, chiar dacă un veac mai tîrziu? Şi neapărat mergi sus, pe Avenida Tibidabo, să vezi oraşul aşa cum puţini străini ştiu că îl pot vedea, cu atîtea obiective pe care şi le pun în cap de acasă. Da, fîntîna aceea muzicală din Plaza Espanya o poţi da uitării, eu am ocolit-o de cîte ori am putut. Aşa cum îţi recomand, călătorule, să nu calci a treia oară în Barcelona. Acum ai avea ochii atît de deschişi încît ţi-ai da seama de marea înşelătorie. În Barcelona nu mai ai nici un drept. Nu ai cum să te enervezi că e înghesuială în metrou şi că se lipeşte toată lumea de tine. Nu-l poţi privi trufaş în ochi pe şoferul care îţi vine din faţă pentru că circulaţia e atît de bine organizată încît rar sînt străzi fără sens unic. Nu poţi lega cunoştinţe trainice pe stradă, căci nu vei avea de ce să întrebi unde e Via Layetana, cu atîtea panouri, hărţi şi indicatoare pe stradă. O să încerci să afli cine e dincolo de ferestre, cum arată storurile prăvăliilor noaptea, ce e cu "benzile desenate" de pe zidurile din Barri Goti, şi asta nu e treaba ta. Iar de vei vrea să strigi ca în piaţă, zău dacă ai putea. La cît e de frumoasă Boqueria (şi nu e nici măcar scumpă), te-ai simţi că strigi în, hai, nu Luvru, dar măcar Musée d'Orsay. Te-ai enerva de-a binelea să afli că nu poţi arunca moloz şi mobile mari la gunoi cînd vrei tu să-ţi enervezi vecinii, pentru că salubritatea te informează frumos în ce zile ce resturi anume poţi lăsa în faţa casei, seara, ca să fie ridicate, în contul taxei obişnuite pe care o plăteşti o dată pe lună.

Barcelona îţi ia dreptul să stai degeaba cît e ziulica de lungă, să dormi noaptea, că doar nu degeaba s-a inventat siesta, şi chiar să mori: sînt prea multe motive să trăieşti, ca să apuci să vezi şi să simţi tot. Da, din păcate pentru români, Barcelona e oraşul în care ţi se ia tot.

(Articol preluat din Dilema Veche, august 2007)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer