Florin Aioane (29 de ani) este nominalizat la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul Mortimer din spectacolul Mary Stuart, adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller, regia Andrei Șerban, producție a Teatrului Național I.L. Caragiale din București (TNB). Atelierul de Teatru de la Botoșani, festivalurile de teatru pentru liceeni Ideo Ideis și I.D. Fest, spectacolul Medea's Boys și concursul de angajare la Teatrul de Stat Constanța sunt parte dintre bornele carierei despre care Florin povestește în cele ce urmează.
Mihai Brezeanu: Florin, ești născut în Botoșani și ai absolvit Colegiul Național Mihai Eminescu din oraș. Spui Mihai Eminescu Botoșani, spui Atelierul de teatru (coordonatori Lenuș Moraru & Gelu Rîșca). Un mic google și iată: Festivalul Național de Teatru Tânăr I.D. Fest 2014, Bacău, Atelierul de Teatru bifează următoarele distincții: Premiul pentru cel mai bun spectacol - A little drop of HAMLET, Premiul pentru cea mai bună adaptare a unui text - Ilinca Anamaria Prisăcariu, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal - Florin Aioane (Hamlet), Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal - Raluca Vizite (Polonius), Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar - Alexandru Afloarei (Claudius). Cum au fost alea 10 zile de festival de la Bacău? Treceai a 12-a în vara aia, atunci te-ai hotărât să dai la actorie? Câți ani ai fost membru al Atelierului de teatru, cum a fost experiența asta?
Florin Aioane: Pentru A little drop of HAMLET de Ilinca Anamaria Prisăcariu, ne-am documentat câteva luni bune. Pe lângă lecturi tematice, vizionări ale diverselor montări, exerciții de improvizație care plecau de la situațiile din textul original, am făcut și o "excursie de documentare" la București, la UNATC, unde domnul Nicolae Mandea, pe atunci rectorul universității, ne-a provocat la un dialog intermediat de Lenuș Moraru, în urma căruia am descoperit că majoritatea personajelor centrale din Hamlet acționează impulsiv, fără premeditare, temă care ne-a ajutat să înțelegem că personajele seamănă, pe alocuri, cu noi, adolescenții de atunci. Am căutat asocieri interesante care să ne ajute să asimilăm situațiile de jucat - mie mi-au spus, de exemplu, că moartea tatălui poate fi asociată cu impactul unui divorț în familie. Datorită acestei munci vaste de documentare, lucrul concret la spectacol a durat doar 3 săptămâni și a continuat pe parcursul celor 10 zile de festival de la Bacău.
Ca să-ți răspund concret la întrebare, pe lângă întâlnirile interesante prilejuite de organizatorii festivalului, îndrăgosteli și bețivăneli, m-am gândit constant la spectacolul nostru pe care-l repetam cu toții în fiecare seara într-o sală "părăsită" din internatul în care eram cazați. Îmi aduc aminte cu cel mai mare drag de perioada respectivă, de umorul nostru ciudat, de degajarea adolescentină și de cheful obsesiv de-a lucra la ceva în care credeam cu toții, fără temeri, bariere sau termene de comparație.
Trei ani am făcut parte din Atelierul de teatru. A fost cea mai frumoasă perioadă din liceu. De parcă, pe lângă orele de curs, nesiguranțele și curiozitățile specifice vârstei respective, trăiam o viață paralelă, ca un "cabinet al psihologului în care psihologul ești tu" (citatul aparține Sabinei Balan, fostă membră a Atelierului de Teatru). Am primit foarte multă validare în perioada aia, dar cred că decizia de-a urma cariera de actor fusese luată încă din primele săptămâni de când devenim membru al trupei (dar nu aveam curaj să-mi recunosc asta).
M.B.: Apropo, la o lună distanță de la triumful băcăuan, LiterNet publica, de la Ideo Ideis 2014, materialul acesta Florin Aioane, Anamaria Rusu, Alexandru Afloarei, Carina Cozminschi - Dialog cu prietenie: Patru tineri din Atelierul de teatru, Botoșani, la Ideo Ideis, 2014. Cum a fost la acel Ideo Ideis în care ați jucat ampiticipecreier.com?
F.A.: A fost așa cum era fiecare ediție Ideo Ideis: plină de revelații, schimbări și acceptare. După A little drop of HAMLET, am continuat lucrul în aceeași formulă și la ampiticipecreier.com de aceeași Ilinca Anamaria Prisăcariu. Eram ca o fabrică de teatru unde combustibilul folosit era "bucuria noastră de-a fi împreună". Ca decor, aveam o pânză de care erau agățați 1.000 de cocori origami. Așadar, cât timp nu eram în scenă, fiecare dintre noi se ducea pe margine și împăturea cocori pe care urma să-i agațe de pânza respectivă. În zilele de festival, ne-am concentrat să finalizăm spectacolul și am primit și ajutor din partea trainerilor noștri de atunci - Mihai Prejban și Vladimir Purdel. Tot, inclusiv muzica, era făcut și interpretat de noi în timp real, prin urmare aveam nevoie să fim împreună și să ne susținem tot timpul în scenă. Din acest motiv, și de data asta ne retrăgeam serile și vânam o "sală părăsită" în care să repetăm.
M.B.: Cu un an în urmă, în 2013, participaserăți la Ideo Ideis cu Deșteptarea primăverii, unde ai avut primul tău rol (tatăl personajului principal). Ce-ți aduci aminte de la acea ediție? Atunci l-ai cunoscut pe Andrei Șerban, așa-i?
F.A.: Ediția din 2013 a fost prima mea ediție de Ideo Ideis. De fapt, eu venisem ca parte din echipa spectacolului Să nu mă părăsești, adaptare după romanul omonim al lui Kazuo Ishiguro. Țin minte că m-a surprins enorm să constat că oamenii se raportează la mine cu asupra de interes și că ni s-a creat un mediu în care să putem să fim vulnerabili. Nu credeam că o să pot vreodată să sondez și să exprim tot ce simt și, mai ales, că și alții trăiesc cu aceleași nevoi și sentimente profunde ca noi.
În ce privește Deșteptarea primăverii, e adevărat că a fost spectacolul în care am avut primul meu rol, dar doar pentru că am înlocuit un coleg care se retrăsese din trupă. A fost primul casting pe care l-am dat și m-am bucurat să descopăr că tatăl pe care urma să îl joc se raportează la fel ca tatăl meu: crede cu tărie că fiul lui trebuie să-și asume repercusiunile acțiunilor sale - fără pic de empatie față de lipsa sa de experiență. Îl tratează ca pe un adult, deși are doar 14 ani, și de aici derivă principalele probleme de comunicare. Copilul o să acționeze în consecință sperând că o să obțină grija tatălui, iar părintele o să continue să-l pedepsească, fără să-l protejeze, considerând că fiecare individ trebuie să fie responsabil pentru propriile acțiuni. Deci, mi-am luat drept corespondent viața personală și m-am bucurat să surprind similitudini comportamentale ale celor doi tați.
M.B.: Tot la acel Ideo Ideis 2013 l-ai cunoscut pe Andrei Șerban, așa-i?
F.A.: Da, s-a întâmplat în cadrul unui masterclass susținut de dumnealui. Țin minte cu câtă înflăcărare vorbea despre Hamlet, știu că n-am clipit o secundă și că am stat cu urechile ciulite ca un lup.
M.B.: La facultate, ai dat la București, la UNATC, unde ai făcut și licența, și masterul. N-ai dat la Iași sau la Cluj. Cum așa?
F.A.: Îmi doream Bucureștiul. Mă atrăgea orașul - diversitatea lui, dimensiunea lui, abundența lui - pe care le simțeam intuitiv. Plus că auzisem multe povești despre școala de la București pe care o urmaseră mulți oameni pe care-i admiram.
M.B.: Ce e fain e că, la finalul licenței, te-ai reîntâlnit Ilinca Anamaria Prisăcariu, în al cărei spectacol de licență regie teatru ai jucat. E vorba de Absinth de Magda Fertacz, în care joci un rol complicat pentru care ai luat premiul pentru cel mai bun actor la Gala Absolvenților UNATC 2018. Cum a fost?
F.A.: Ilinca Prisăcariu a ales să facă regie, eu, actorie, și iată că am ajuns să lucrăm din nou - de data asta în calitate de viitori profesioniști. Lucrul la spectacol a fost foarte organic. Ne-am alocat timp și spațiu să descoperim situațiile din textul Magdei Fertacz (deloc ușoare - pe lângă situațiile întortocheate din text, mai aveam de jucat și un dealer de droguri impulsiv, violent și foarte expus/vulnerabil pe alocuri). Ilinca a compus o echipă foarte omogenă și spectacolul, pe lângă faptul că a fost apreciat și "plimbat", a rămas un reper de muncă de echipă și prietenie pentru fiecare membru implicat.
M.B.: Și a venit Medea's Boys, super hit-ul lui Andrei Măjeri din 2018, pe text de Ionuț Sociu (feat. Euripide) de la Apollo111, care ți-a adus nominalizare la categoria debut în cadrul Galei Premiilor UNITER 2019 și o suită spectaculoasă de reprezentații sold-out (pe vremea când sold-out la teatru nu era chiar o modă). Cum fu? De câte ori ai jucat spectacolul ăsta? Nu-ți pare rău că nu mai e?
F.A.: Medea's Boys o să rămână, cu siguranță, un spectacol reper. Spectacolul ăsta a venit la țanc pentru mine. Am avut ocazia să lucrez cu niște colegi minunați și cu o echipă de invidiat imediat după ce am absolvit, în condițiile în care în perioada facultății nu m-am simțit tocmai bine. M-am bucurat tare de întâlnirea cu Andrei Măjeri care m-a lăsat să mă joc și să propun tot felu' de lucruri - așa cum vedeam eu actoria atunci. Iar pentru mine asta a contat enorm.
L-am jucat de foarte multe ori. Să fie în jur de 50 de reprezentații? Ceva de genul. Nu știu dacă îmi pare rău că nu îl mai jucăm, dar cred că, după 5 ani și jumătate, spectacolul avea nevoie de o retragere în glorie, de care a și avut parte. Tot sold-out, dar acum era la modă, hehe
.M.B.: Ce n-a mers bine în facultate?
F.A.: În facultate am avut, încă de la început, senzația unui mediu rigid, diametral opus față de cel în care m-am dezvoltat în liceu (trupa Atelierul de Teatru). Profesorii de actorie, cu mici excepții, erau foarte duri, impozanți, persiflanți, iar asta mă făcea să-mi doresc să fiu "corect", să le demonstrez că merit să fiu acolo. Am pierdut luciditatea de care mă bucuram în liceu și am devenit foarte serios și speriat. Mai evadam în exercițiile colegilor de la secția de regie teatru, unde lucram "de capul nostru" câteva săptămâni pentru examenele lor și unde încercam să aplic în practică ce nu reușeam să asimilez la cursuri din cauza crispării.
M.B.: Ce nu știam despre tine și am aflat documentându-mă pentru acest interviu e că, în perioada când pornea la drum Medea's Boys, tu jucai și în 3 spectacole de Victor Ioan Frunză la Metropolis: A 12-a noapte, Romeo și Julieta și Hamlet. Cum era viața în trupa aceea fără nume? Ce ai învățat de la V.I. Frunză & Adriana Grand?
F.A.: E adevărat că am jucat în 3 spectacole, dar doar la Hamlet am apucat să și lucrez în perioada de repetiții. În restul producțiilor, am intrat ulterior, prin înlocuire. Am învățat și urmărit cu maxim interes disciplina pe care o aveau, punctualitatea, coerența și respectul pentru text și situațiile de jucat. Un organism foarte bine pus la punct - intimidant de funcțional și performant.
M.B.: În 2020, iată-te angajat al Teatrului de Stat Constanța (TSC). Cum de ai ajuns acolo? Cum de-ai plecat de acolo, în 2024? După colaborări cu Bobi Pricop, Vlad Cristache, Alexandru Măzgăreanu, Irisz Kovacs. Ba chiar și un video-cameo la Seaside Stories al lui Radu Afrim!
F.A.: Am avut șansa să mă angajez în urma unui concurs la care au participat 120 de tineri actori. Au fost 4 ani în care am avut privilegiul și oportunitatea de-a lucra proiecte diverse cu regizori importanți, într-o trupă bună, plurivalentă. Am legat și niște prietenii despre care sunt convins că o să dureze cel puțin o viață. În tot timpul ăsta am locuit atât în Constanța, cât și în București. Lipsa unui program stabil pe o perioadă mai îndelungată a ajuns să-mi genereze mult stres, iar asta îmi afecta sănătatea. Am decis că e mai bine pentru mine să mă relochez în capitală.
M.B.: Acum ești angajatul unui teatru?
F.A.: Nu, nu sunt angajat. Sunt actor independent și colaborez cu Teatrul de Comedie (joc în Centrul Central de Doru Vatavului, regia Irisz Kovacs), cu TNB (Mary Stuart de Robert Icke, regia Andrei Șerban), și, în curând, cu Teatrul Bulandra (Cum vă place de William Shakespeare, regia Andreea Lucaci). Mai joc și în producții independente: Domnișoara din Tacna de Mario Vargas Llosa, regia Teodora Petre (n.r. spectacol itinerant produs în regim privat) și Acest loc blestemat de Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia Larisa Popa, la Centrul Educațional Replika.
M.B.: Ajungând la zi, din nou Andrei Șerban, din nou nominalizare UNITER. Cum a fost reîntâlnirea cu regizorul, te-a recunoscut? Care e treaba cu personajul ăsta, Mortimer, de îți ia ochii și greu îl mai uiți?
F.A.: Cum ziceam, pe domnul Andrei Șerban l-am cunoscut când aveam 17 ani, la Ideo Ideis, iar apoi a reapărut în momente-cheie din viața mea: la spectacolul de licență (Absinth-ul evocat mai sus), la un spectacol de dizertație (Măsură pentru măsură de William Shakespeare, regia Catherine Andre, fostă studentă a lui Andrei Șerban în Statele Unite), la Teatrul de Stat Constanța, în august 2023, când am apucat să lucrăm puțin, improvizații pornind de la situații din A douăsprezecea noapte și Comedia erorilor. Și, desigur, cel mai recent, la lucrul pentru Mary Stuart.
Nu știu dacă mai ține minte că ne-a văzut jucând când eram în liceu, dar tot mi se pare cel puțin interesant că, la Mary Stuart, s-a închis un cerc. La fix 10 ani. Zic 10 ani pentru că, deși l-am întâlnit în 2013 la masterclass-ul de la Ideo Ideis de care am vorbit, de jucat în fața dânsului am jucat abia un an mai târziu, la Iași, vara, într-o sală de repetiții a Operei ieșene, unde monta Lucia di Lammermoor. Acolo, am jucat, grație lui Răzvan Penescu, A little drop of Hamlet și ampiticipecreier.com, ambele vizionate de Andrei Șerban.
M.B.: Care e treaba cu personajul ăsta, Mortimer, de ce îți ia ochii și e greu îl mai uiți?
F.A.: Mortimer e un tânăr fanatic religios care-și investește toată energia pentru îndeplinirea unui scop pe care-l consideră nobil. Sub apanajul credinței, recurge la gesturi extreme. Cred că "nu-ți iei ochii" pentru că e imprevizibil și foarte devotat cauzei lui. E un reprezentant fidel al unei părți marcante din societatea de azi. Una dintre replicile lui definitorii e "Make England great again!".
M.B.: Care lume zici că e mai țăcănită: a lui Schiller & Icke sau a lui Donald & Vladimir?
F.A.: Cred că cea din urmă. Și nu pentru că e a lor, ci pentru că îi suntem contemporani și trebuie să îndurăm, pe cât posibil, gradul de imprevizibilitate care plutește zilnic în lume.