Orice fel de identitate se construieşte prin jocul asemănărilor şi diferenţelor

La editura pariziană Non Lieu a apărut de curînd volumul colectiv de proză scurtă Pas question de Dracula semnat de scriitorii ieşeni Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu. Cartea cuprinde proze din volumul de debut în proză al lui Dan Lungu, Cheta la flegmă (OuTopos, Iasi, 1999), din Atunci i-am ars două palme (Polirom, Iaşi, 2004) al lui Lucian Dan Teodorovici, şi din volumul la care lucrează în prezent Florin Lăzărescu. Traducerea prozelor aparţine Iuliei Tudos-Codre şi Laurei Hinckel.

Publicarea volumului face parte din proiectul fundaţiei ieşene Corona, "Ferestre de hîrtie", finanţat de Ministerul Culturii şi Cultelor din România, derulat în cadrul Promocult 2007. Prin editarea acestei cărţi colective la editura parteneră, proiectul şi-a propus mediatizarea a trei scriitori ieşeni tineri, reprezentanţi ai noului val de literatură română, în spaţiul cultural francez.

Pas question de Dracula va fi promovat cu ajutorul Au Sud de l'Est, revista dedicată culturilor din Balcani, precum şi prin intermediul a două lecturi publice şi a unei mese rotunde la Paris. Prima lectură publică a avut loc miercuri, 24 octombrie 2007, la sediul Institutului Cultural Român din Paris, în cadrul maratonului literar La nuit de l'écrit, organizat de poetul Bogdan Ghiu. Apoi, volumul a fost prezentat în cadrul unei mese rotunde, urmată de o a doua lectură publică, pe data de 26 octombrie 2007, la Maison d'Europe et d'Orient. Masa rotundă a dezbătut problemele României după adeziunea europeană, iar prezentarea volumului Pas question de Dracula a fost urmată de lectura unor fragmente alese de actori ai Teatrului Syldavie.

Cu această ocazie, a fost prezentat şi romanul lui Florin Lăzărescu, Trimisul nostru special (Polirom, 2005), tradus de curînd în Franţa, la Editions des Syrtes.

---

Reporter: Veţi fi publicat într-un volum colectiv de proză scurtă, Pas question de Dracula, la editura pariziană Non Lieu. Ce vă apropie de ceilalţi doi scriitori publicaţi alături de d-voastră? Ce vă distanţează? Reprezentaţi împreună o faţetă a "noului val" de literatură română?
Dan Lungu: Orice fel de identitate se construieşte prin jocul asemănărilor şi diferenţelor. Da, cred că noi, cei trei autori, avem un aer comun, însă, în acelaşi timp, fiecare are stilul său. Asta dă o anumită unitate volumului colectiv, însă nu-l face "redundant". Avem o experienţă comună, care poate fi sesizată la nivel tematic, însa atitudinea noastră faţă de realitate e diferită. Şi, tot aşa, jocul poate continua...
Fie că vrem sau nu, critica literară deja ne-a integrat în "noul val" al literaturii române. Mă bucur că, iată, după mulţi ani de penumbră, proza ieşeană nu mai este ignorată.
Lucian Dan Teodorovici: O să încep cu ultima întrebare, iar răspunsul, din punctul meu de vedere, e afirmativ. Fără a vorbi despre o generaţie literară în sensul deja demonetizat al cuvîntului, sînt, în mod clar, lucruri care ne leagă, unul dintre ele fiind acela ca ne-am format ca scriitori în acelaşi spaţiu literar, am participat la aceleaşi cenacluri, am contribuit împreună la diverse proiecte. În plus, dat fiind că ne cunoaştem de mult timp şi sîntem prieteni, s-a întîmplat deseori să discutăm despre cărţile noastre chiar înainte de a fi scrise. Sînt lucruri normale, simple, niciodată nu ne-am propus ca "temă" să scriem într-un fel pentru a ne defini ca făcînd parte dintr-un val sau ceva de genul ăsta.

Rep.: Editions Non Lieu este iniţiatorul unui proiect editorial dedicat în exclusivitate culturilor din Balcani. Se regăseşte în prozele d-voastră acest spirit balcanic? Reprezintă prozele din acest volum un eşantion al culturilor din Balcani?
D.L.: E adevărat, Editions Non Lieu publică o revistă, Au Sud de l'Est, dedicată culturii în Balcani. Spiritul balcanic îşi arată căpşorul pe ici-pe colo în prozele noastre, însă nu cred că e o miză în sine. În ce mă priveşte, am ales pentru volum cîteva texte vizînd tema copilăriei şi a dragostei... În ceea ce scriu în general cred că mă aplec mai curînd asupra "spiritului totalitar" decît a celui "balcanic".
L.D.T.: Scriind în spaţiul ăsta, mi-e greu să cred că vreun scriitor român reuşeste să-i părăsească total atmosfera în momentul cînd face ficţiune. De altfel, cum definim spiritul balcanic? Eu cred că în el intră şi literatura din această zonă, contribuie la rîndu-i la acest spirit, deci nu mă-ndoiesc că şi în prozele noastre este prezent.

Rep.: Pas question de Dracula va fi promovat în Franţa, la Paris, în cadrul a două lecturi publice şi a unei mese rotunde. Credeţi în receptivitatea publicului francez? Este publicul francez unul educat? Credeţi că este necesar un dialog intercultural francez-român?
D.L.: Aş vorbi mai curînd despre publicuri decît despre public. Între diferitele publicuri, cred că există unul care e interesat de ceea ce scriem noi. Experienţa pe care am avut-o cu Le Paradis des poules mă îndreptăţeşte să sper la o bună receptare a cărţii noastre. Oricum, în momentul de faţă, Estul se bucură de o atenţie sporită, iar proaspete ţări intrate în UE sînt cercetate cu ochi iscoditori sub toate aspectele, inclusiv cel literar, cultural. Picăm într-un moment fast. Dialogul intercultural franco-român e mai mult decît necesar, e firesc. E o fibră intimă în ţesutul culturii româneşti.
L.D.T.: Dialogul e în plină desfăşurare de mai mulţi ani. Şi, de vreme ce există, e clar că este necesar. Noi nu putem decît să venim cu "replicile" noastre în acest dialog şi să-l ducem mai departe.

Rep.: Credeţi că un proiect de editare comun are şanse mai mari de promovare decît unul individual?
D.L.: Da, sînt convins de asta. Dupa cum sînt convins că, după o promovare comună, trebuie să ne despărţim... Iată, din nou, jocul asemănărilor şi diferenţelor, al grupului si al singularităţii...
L.D.T.: Nu. Cred că are exact aceleaşi şanse. Important e ca un proiect, fie el comun sau individual, să fie valoros.

Rep.: Care speraţi că vor fi beneficiile pe termen scurt/lung al acestui proiect?
D.L.: Sper că după romanele noastre, care deja au intrat pe piaţa franceză, editurile franceze vor fi interesate şi de volumele de proză scurtă. Ţinînd cont că genul scurt nu e răsfăţat de piaţă, asta ar fi o adevărată performanţă. Mai sper să convingem editorii şi criticii literari că în România se scrie literatură de calitate şi, deopotrivă, cu priză la public, că merită să investească în talentele de aici. Apoi mi-aş dori ca şi alţi tineri (şi chiar mai "bătrîni") scriitori români să beneficieze de această breşă, într-un sistem în care nu e chiar simplu de pătruns...
L.D.T.: Pentru mine, spre deosebire de colegii mei, este prima apariţie editorială în afara ţării. Iar acesta este, deja, în sine un beneficiu. În acelaşi timp, firesc, cartea aceasta poate fi şi o platformă pentru celelalte cărţi ale mele.

Rep.: De ce aţi ales acest titlu pentru volumul colectiv? Poate pentru că francezii percep România ca "ţara lui Dracula"?
D.L.: Dracula şi Ceauşescu sînt elemente cheie ale reprezentărilor despre România. Sînt personaje care revin exasperant în orice discuţie lejeră cu un francez sau un german sau un italian... Dar nu, noi nu vrem să vorbim despre Dracula. Refuzăm. E un semnal că putem fi percepuţi şi fără să ne punem dinţi falşi de vampir. Îi invităm pe cititorii francezi să lase naibii clişeele. Să-şi deparaziteze creierul!
L.D.T.: Din două motive, ca să fiu sincer. Primul, cel cuprins chiar în întrebare. Al doilea, din raţiuni de marketing. Dacă mă gîndesc bine totuşi, glumind, ar mai fi şi un al treilea: în nici una dintre povestirile cuprinse în volum chiar nu se poate găsi nimic despre Dracula.