Deși erau anii tinereții, și au dat numele și au făcut tragica glorie a pustiitei mele generații, nu, nu vreau înapoi în ceva precum anii 1980.
Deși erau tot anii tinereții, și apoi ai maturității, cînd am suspectat și suspendat poezia ca să trec, ca să trecem cu toții, cot la cot, la ceva care ni se părea intervenție, pedagogie (credeam că învățăm cu toții, împreună), revoluție (a normalității și bunului-simț), acțiune, nu, nu vreau înapoi în ceva precum anii 1990.
Atunci aveam cu toate acestea viitor: voiam încoace, unde sîntem acum.
Dar chiar și așa, nu vreau înapoi, nu vreau ca prezentul să devină din nou viitor, nu vreau să pierdem (din nou, iarăși și iarăși) prezentul.
Nu, nu vreau să reiau poezia de unde am lăsat-o. Nu vreau să scriu din nou poezie ca să vorbesc cu tăcere, să tac și să vorbesc în același timp. Nu vreau să scriu poezie ca să vorbesc. A vorbi liber e deja poezie, doar a vorbi liber e poezie. Eu unul așa vorbesc.
Nu mai vreau să trăiesc apofatic.
Nu, nu vreau. Pentru că prezentul e altul și viitorul acela nu mai e.
Pentru că viitorul se arată sumbru, atroce, acest prezent pe cale de a fi pierdut nu trebuie să conducă la el. Dar nici înapoi nu se poate uita. Am pierdut trecutul, am rătăcit viitorul. Ne zbatem într-un prezent încercuit, asediat. Ca să nu pierdem și prezentul, acest prezent trebuie să se răzvrătească și împotriva trecutului său, și împotriva viitorului său ca pierderi, ca vid, ca ruină și abandon hămesite, care atacă.
Nu doar metafizic, ci și imediat, strict istoric, nu avem decît acest prezent mîncat de vid și de viu asemenea uscatului de oceanul planetar tot mai încins. Plutim prin furtună pe un prezent tot mai îngust, ne agățăm de el și el de suprafața, de membrana abisului ca de Pluta Meduzei.
Împotriva trecutului care ne spulberă viitorul, numai acest pixel de prezent mai poate genera, renaște și ceva trecut, și ceva viitor - altele. Este o bucată de țesut viu într-o mare groapă a istoriei. O bucățică de carne într-o gură imensă.
Nu vom putea potoli foamea prezentului, de prezent.
(Fără final. Finalul trebuie să rămînă deschis. Incert cel puțin.)
Deși erau tot anii tinereții, și apoi ai maturității, cînd am suspectat și suspendat poezia ca să trec, ca să trecem cu toții, cot la cot, la ceva care ni se părea intervenție, pedagogie (credeam că învățăm cu toții, împreună), revoluție (a normalității și bunului-simț), acțiune, nu, nu vreau înapoi în ceva precum anii 1990.
Atunci aveam cu toate acestea viitor: voiam încoace, unde sîntem acum.
Dar chiar și așa, nu vreau înapoi, nu vreau ca prezentul să devină din nou viitor, nu vreau să pierdem (din nou, iarăși și iarăși) prezentul.
Nu, nu vreau să reiau poezia de unde am lăsat-o. Nu vreau să scriu din nou poezie ca să vorbesc cu tăcere, să tac și să vorbesc în același timp. Nu vreau să scriu poezie ca să vorbesc. A vorbi liber e deja poezie, doar a vorbi liber e poezie. Eu unul așa vorbesc.
Nu mai vreau să trăiesc apofatic.
Nu, nu vreau. Pentru că prezentul e altul și viitorul acela nu mai e.
Pentru că viitorul se arată sumbru, atroce, acest prezent pe cale de a fi pierdut nu trebuie să conducă la el. Dar nici înapoi nu se poate uita. Am pierdut trecutul, am rătăcit viitorul. Ne zbatem într-un prezent încercuit, asediat. Ca să nu pierdem și prezentul, acest prezent trebuie să se răzvrătească și împotriva trecutului său, și împotriva viitorului său ca pierderi, ca vid, ca ruină și abandon hămesite, care atacă.
Nu doar metafizic, ci și imediat, strict istoric, nu avem decît acest prezent mîncat de vid și de viu asemenea uscatului de oceanul planetar tot mai încins. Plutim prin furtună pe un prezent tot mai îngust, ne agățăm de el și el de suprafața, de membrana abisului ca de Pluta Meduzei.
Împotriva trecutului care ne spulberă viitorul, numai acest pixel de prezent mai poate genera, renaște și ceva trecut, și ceva viitor - altele. Este o bucată de țesut viu într-o mare groapă a istoriei. O bucățică de carne într-o gură imensă.
Nu vom putea potoli foamea prezentului, de prezent.
(Fără final. Finalul trebuie să rămînă deschis. Incert cel puțin.)