Scrisoare din Soweto

O nouă scrisoare de la Geta, care a hotărât că de acum înainte de va numi Geta Pop


Soweto - jurnal politic, doar la politica şi la fotbal...


Soweto: 26 10 S 28 02 E. A Large urban area of South Africa, in The Transvaal forming a suburb of Johannesburg.
(The Complete Webster's Family Encyclopedia)
Rand: moneda naţională a africii de Sud

Ce e Soweto? Un oraş imens locuit de negri. Suburbie a Joburgului, locuită de negri. Exploataţi în ţara lor de către albi. Se poate spune şi aşa. Albii stau în cartierele lor unde eşti pasibil de pedeapsă dacă dai foc la frunze toamna. În casele albilor se rabdă de frig în iarna africană. Da, Joburgul e situat pe un platou, la 1 700 m înălţime. Climă e blândă, dar iarna africană e cumplită. Ziua temperaturi de până la 20C, noaptea 3-4 C, nu există calorifere, în fiecare cameră sunt 2 cărămizi cu perforaţii, să intre aerul, dimineaţa se văd aburii când respiri în camera, ne-am luat o pătura electrică sub noi. Iarna ţine cam 2 luni, dar aşa frig noaptea nu am răbdat nici pe vremea Împuşcatului. În camera de zi există un fel de radiator, bun dacă stai lângă el, nu încălzeşte toată casa. Altitudinea face bine vara, niciodată nu e excesiv de cald, nu e căldura umeda ca la Durban. Alor mei li s-a părut ciudat să mă plâng de frig în Africa.

Soweto e despărţit de autostradă de un gard mare, când te apropii fumul pluteşte în straturi groase, fum înecăcios de cărbune. Africa de Sud e ţara unde cred că energia electrică e cea mai ieftină din lume. În Soweto e şi subvenţionată, dar din câteva mii poate unul o şi plăteşte. Ei sunt exploataţi şi nu trebuie să plătească nimic.

Eu m-am hotărât să plec din SA. M-au acceptat canadienii.

Am o lista de 3 medici unde pot să fac vizita medicala. Cel mai ieftin le face un medic negru. Mă duc la el. Medicul negru e unul dintre medicii lui Mandela, fruntaş ANC, partidul lui Mandela, mă cheamă sâmbăta la o clinica particulară lângă Soweto, pentru fruntaşii partidului. Peste drum sunt clinicile subvenţionate de stat pentru negri, am fost şi acolo, cel mai mare spital din Africa, arată a clădiri CAP, cu saloane imense, de zeci bune de metri. Spitalul Baragwuanath. E o experienţă extraordinară să lucrezi acolo, să-ţi faci mâna, plăgi împuşcate, AIDS, tuberculoză osoasa, boli tropicale, cazuistică de care ai învăţat în cărţi dar nu ai avut ocazia să vezi. Îmi amintesc de un prieten pus la urgenţe:
- Geta, mi-a venit unul urlând de durere. Ce te doare?
- Urechea.
Mă uit la urechea lui şi tocmai ieşea un vierme. La faza asta m-am blocat şi am chemat ORL-istul.

La clinica particulară lux. Să ne întâlnim în hol. După ce fixez întâlnirea mă gândesc cum Dumnezeu ne vom recunoaşte? Nu-l mai sun să-l întreb. Sâmbătă dimineaţa e pustiu, mai trece prin hol câte un negru, acum mă prind ca ne va recunoaşte el. Apare, ne recunoaşte. Mergem la el în cabinet, mobila din esenţe de lemn scump. Trece rapid la completarea dosarului, nu e nici o consultaţie, totul e perfect. Trebuie să termine cu formularul, i-am spus ca sunt din România. Începe să mă întrebe despre comunism, despre ruşi, despre comunismul rusesc. Îi spun tot ce cred eu pe temă asta. Sarcina lui s-ar termina aici, urmează laboratorul şi radiografiile, vine cu noi la alt etaj la laborator. Personalul de acolo face ochi mari, cred că suntem primii albi în clinica asta. Radiografia e în altă clădire, nu mergem cu maşina noastră, mergem cu Mercedesul lui, cam 50 de metri, acolo îl cheamă pe radiolog, mă simt ca un membru important de partid, mă mai descoase cum e cu comunismul.
Va trimite el actele la Nairobi.
Actele s-au rătăcit, îl sun iar.
Le reface el, laboratorul le va lua din registru, dar radiografia trebuie repetata, nu are copie, nu trebuie să plătesc decât radiografia, iar tur în clinica. Aflu pe cineva care pleacă la Nairobi, mă înţeleg să ducă el actele la Ambasada Canadei de acolo. Plecă peste doua zile, îmi trebuie dosarul. Trebuie să vin după el în Soweto, de data asta chiar în Soweto, are şi acolo cabinet. Aşa am ajuns eu în Soweto, fără ghid, exista aşa ceva de la aeroport pentru turişti străini, cu ghid, în autobuze, altfel albii nu calcă pe acolo. Mă duc, sper să-mi fure maşina, îmi dă asigurarea banii şi nu mai trebuie să mă chinui să o vând. De data asta trecem de gard. Fum, pământ roşu bătătorit, nu cresc nici buruieni pe lângă case, nu ştiu dacă unele le pot numi case, unde nu sunt case sunt munţi de gunoi.

Nu ne descurcam cu străzile, nu sunt semne, la trecerea noastră oamenii rămân uimiţi, albi în Soweto? Nu ne atacă nimeni, poate surpriza e prea mare. Ne oprim la o benzinărie, trebuie să întrebam de câteva ori unde e adresa, până se reculege negresă şi ne spune cum să ajungem la cabinet. Sala de aşteptare o cămăruţă, ticsită de bolnavi, mame cu ţânci în braţe, un miros îngrozitor. Când intrăm se lasă o tăcere de moarte, până şi ţâncii au încetat să plângă. Mie deja mi se face rău, de la miros, de la elementul surpriză pe care îl reprezentăm noi, nu le vine să creadă că suntem acolo, deocamdată sunt paralizaţi de surpriză, dar dacă mă atacă?

Nu în ultimul rând sper că poate îi ia pe ei toţi până îmi vine mie rândul, aşa ar fi normal.
Apare însă Dr. M şi ne ia primii. Deşi totul ar fi durat în cel mai bun caz un minut ne mai ţine la poveşti, probabil între timp prestigiul lui în sala de aşteptare creşte exponenţial cu secundele noastre în cabinet.
Ne conduce afară din cabinet, ne strângem mâinile, să vadă şi cei din sala de aşteptare.
Nu ne-a furat nimeni maşina. Trecem iar printre case făcute din te miri ce, prin mizerii, mă întreabă colegul dacă nu vreau să vad vilele de lux din Soweto, nu, nu vreau.

Din mesajul unui prieten după ce am plecat:

At the beginning of March this year a disconcerting event happened to me on a Saturday at the Eastgate shopping centre. I had spend the afternoon there shopping, sitting in a Cafe and browsing through books and magazines at Exclusive Books.
At about 18h30 I decided to go to my car on the roof of the centre in order to go home. First I went still to the Gents, and on my way out I noticed a strongly build chap who could have been a mixture between Chinese and coloured. He stood near the exit and looked at me in a strangely taxing way. I had to pass him and the passage did not allow much space between the two of us. I cannot remember seeing his hands, he may have had them at his back. The next thing I remember was waking up in hospital connected to a drip with a head feeling like a pumpkin. I had about eight or so stitches at the back of my head and was stitched up while I was still unconscious. Half of my face had turned blue and I could barely move, but I recovered fairly quickly. Two days later I left the Edenvale hospital to recover at home although I was fairly badly contused. The doctor prescribed three weeks of sick leave.

There was recently a report of a series of attacks on elderly people, many of them tailors, and the modus operandi in all these cases was that the victims were hit at the back of the head with a blunt object. So I could have been one of the victims of a criminal who is still out there somewhere. In a way I was lucky because it was on a Saturday when these places are busy and the attacker was probably disturbed by other people going to the Gents.

I heard also reports that the ANC is in the red to the tune of several million Rand, and that their man responsible for ANC's financial affairs recently responded to questions of the press that in his opinion no accounting skills were required for his position as it was a political post.

I feel ashamed now having tried to persuade you to stay here, and I am glad you followed your own judgement. You would never have had here this wide variety of challenges and opportunities that you looked for and found where you are now.

And quite apart from these opportunities not being available here we have this continuing scandal of rampant crime and violence, of unexplained persistent jail breaks, of criminals walking out of police custody, and of massive cash robberies. Only last week were 10 million Rand robbed by about 20 robbers armed with AK47s, and 6 security staff lost their lives.

A 17 million Rand robbery happened a few weeks ago in Pretoria, and the police succeeded to catch one of the suspects soon thereafter. He was kept in Central Prison in Pretoria and was identified as a MK member. In this prison he was 'purely accidentally' visited by Sidney Mufomati, one of our ministers, who is responsible for prisons if I recall correctly.

Since then this prisoner managed to escape from his maximum security facility, together with a whole group of similar characters.

Când am plecat prietenii nu înţelegeau de ce vrem să plecăm, doar va fi totul foarte bine, nu m-au crezut când am spus că eu cunosc simptomele, da, nu se va prăbuşi brusc; încet , dar sigur, mai e de trăit binişor câţiva ani, dar se duce de râpa şi eu în timpul ăsta îmbătrânesc, poate nu mă voi mai califica pentru o emigrare.

Acum cine a putut a plecat, corupţia e în floare, mă doare îngrozitor, am iubit ţara asta cel puţin tot atât cât am iubit România, cred că mai mult, din România am vrut să plec în ianuarie 1990, atunci m-am prins ce e, mi-au trebuit cam 2 luni să-mi piară entuziasmul, să văd că nu se poate, deşi alţii mai credeau, în Africa la fel. Din nefericire tot ce am prezis s-a întâmplat şi în România şi în Africa de Sud. Poate e şocant să spun că am iubit Africa de Sud mai mult decât România.

Am iubit România pentru că acolo am crescut, acolo e copilăria mea, părinţii, prietenii, nu ştiu dacă am iubit-o pentru că aşa trebuie, să-ţi iubeşti ţara, pentru mine nu e pentru că-ţi iubeşti ţara, ea e parte din mine. Am iubit Africa cu altfel de iubire, nu dragostea copilului, a fost altfel de dragoste, pasiune, dragoste mistuitoare, care te arde, te bagă în boală. Nu ştiu cum să o descriu, cine a iubit vreodată, nebuneşte, poate înţelege.

Am plecat din amândouă. Nu m-am măritat din dragoste, m-am măritat din interes cu Canada. Am văzut zilele trecute filmul "Oneghin". Citisem înainte, dar m-am uitat de doua ori la film. Poate părea pueril să mă identific cu Tatiana când e vorba de căsătoria ei, şi de Canada. Am tot respectul pentru a treia mea ţara, o respect, o iubesc raţional, nu mă pot plânge de nimic, dar e o dragoste rece, clădită pe elemente raţionale, nu e dragostea mea pătimaşă.
Nu cred că nu iubesc pentru ca mi-e frica de un alt eşec, nu iubesc pentru că nu mi-a trecut dragostea de Africa.
Canada a venit prea târziu.
Feriţi-vă de Africa! Cine a fost vreodată acolo şi a simţit-o nu mai are leac.

Geta