Incredibil, brutal, foarte trist, dar în total acord cu voința de incultură și cu ura față de învățătură cultivate politic și social, formal și informal, concentric, în societatea românească actuală. Librăria "La Două Bufnițe" din Timișoara este o instituție-simbol, și ar trebui lansată o PETIȚIE pentru susținerea ei, inclusiv sau în primul rînd din partea nenorocitului de stat român, ajuns pe mîna submediocrilor anti-carte. Apel la Președinție!
Nu sare deci nimeni, local, din mîndra, liberala, bogata și atît de european culturala Timișoară, la nivel de privați și de autorități locale, municipale sau județene, în sprijinul uneia dintre EMBLEMELE Timișoarei, "capitală europeană a culturii"? Nu preia nimeni nimic? Nu?! Spun asta pentru că nu e nimic de așteptat din partea Ministerului Culturii și din partea statului român luat captiv de nepricepuți și dus în faliment.
Să precizez de ce Librăria "La Două Bufnițe" este unică, independentă în primul rînd față ceea ce ne-am obișnuit sub titulatura de librărie: este singura, poate, cu adevărat librărie din România, nu spa turistic angro precum alte rețele cu fițe, aere și alte accesorii, în care cartea însăși devine accesoriu. Ca să fie clar: eu la Cărtureștii din București, de exemplu, mă duc mai mult ca să cumpăr vin, acolo cărțile, în loc să se descopere, se acoperă unele pe altele și sînt acoperite de voința de bazar, de magazin general, de spa cultural. Întotdeauna, în schimb, la "La Două Bufnițe" descopăr cărți și autori invizibili în alte magazine numite librării. Este o librărie-carte, în care poți să răsfoiești biblioteci întregi, pe orizontală și în profunzime. La "La Două Bufnițe", în ciuda spațiului exiguu, cărțile și autorii SE VĂD, APAR, nu dispar în și ca cantitate. Fără această librărie nu doar unică, ci unică librărie, dispare însăși ideea de librărie independentă, ca act de creație sui generis, act intențional care MENIFESTĂ cărțile, nu le îngrămădește.
Ca orice artă, și librăritul (carte a cărților) se retrage, învins de industrializarea ignoranței.
Librăriile nu sînt locuri de înghesuială, aglomerate, nicăieri. Tocmai! Ci pre-cabinete de lectură, nu hipermarketuri în care nu poți găsi decît bestselleruri (piața cere și cultivă piața, piața e reflex-"autoreflexivă", piața e junglă, nu ecologie) La cel mai recent (săptămîna trecută) raid prin librăriile preferate din Paris (unde mereu descoperi cîte una nouă și foarte bine singularizată, de "cartier", cu poziții și selecții, "secțiuni" clare și interesante printr-o producție de carte pletorică, despre care deja există voci care spun că este contraproductivă: ce lux!), multe dintre aceste librării celebre erau aproape goale, de fiecare dată sînt (par) tot mai goale - dar nu dispar, sînt tot acolo, piloni și repere în care ști că foarte repede și foarte sigur vei putea să afli care e starea "pieței" în domeniile preferate. Librăriile sînt goale, dar nu dispar. Cum fac?
Librăriile trebuie să reziste, chiar și discret, dar insistent, "revenant", presărate prin orașe, ca un fel de memento urban diseminat, de reamintire a ideii de carte, de lectură, de cultivare de sine. Este nevoie de prezența lor pentru a ne face să visăm la cum ar trebui și la cum pot sta lucrurile. Un vis care trebuie să revină. Rezistență mută.
Librăriile și cinematografele urbane, în orașe, nu doar în mall-uri, sînt principalele heterotopii urbane ale înseși ideii de oraș. Fără librării, ziduri betonate asemenea caldarîmului, împotriva oricărei speranțe de permeabilitate, de porozitate. Nu trece nimeni!
Librăriile: arhipelag de "găuri" în asfalt-betonul spațiului urban "dezvoltat", reamintind de oraș. Lanterne în ceață, cuiburi de "bufnițe" în noapte.
Posturi de ariergardă împotriva regresiei generalizate. Popas în cădere.
Nu sare deci nimeni, local, din mîndra, liberala, bogata și atît de european culturala Timișoară, la nivel de privați și de autorități locale, municipale sau județene, în sprijinul uneia dintre EMBLEMELE Timișoarei, "capitală europeană a culturii"? Nu preia nimeni nimic? Nu?! Spun asta pentru că nu e nimic de așteptat din partea Ministerului Culturii și din partea statului român luat captiv de nepricepuți și dus în faliment.
Să precizez de ce Librăria "La Două Bufnițe" este unică, independentă în primul rînd față ceea ce ne-am obișnuit sub titulatura de librărie: este singura, poate, cu adevărat librărie din România, nu spa turistic angro precum alte rețele cu fițe, aere și alte accesorii, în care cartea însăși devine accesoriu. Ca să fie clar: eu la Cărtureștii din București, de exemplu, mă duc mai mult ca să cumpăr vin, acolo cărțile, în loc să se descopere, se acoperă unele pe altele și sînt acoperite de voința de bazar, de magazin general, de spa cultural. Întotdeauna, în schimb, la "La Două Bufnițe" descopăr cărți și autori invizibili în alte magazine numite librării. Este o librărie-carte, în care poți să răsfoiești biblioteci întregi, pe orizontală și în profunzime. La "La Două Bufnițe", în ciuda spațiului exiguu, cărțile și autorii SE VĂD, APAR, nu dispar în și ca cantitate. Fără această librărie nu doar unică, ci unică librărie, dispare însăși ideea de librărie independentă, ca act de creație sui generis, act intențional care MENIFESTĂ cărțile, nu le îngrămădește.
Ca orice artă, și librăritul (carte a cărților) se retrage, învins de industrializarea ignoranței.
Librăriile nu sînt locuri de înghesuială, aglomerate, nicăieri. Tocmai! Ci pre-cabinete de lectură, nu hipermarketuri în care nu poți găsi decît bestselleruri (piața cere și cultivă piața, piața e reflex-"autoreflexivă", piața e junglă, nu ecologie) La cel mai recent (săptămîna trecută) raid prin librăriile preferate din Paris (unde mereu descoperi cîte una nouă și foarte bine singularizată, de "cartier", cu poziții și selecții, "secțiuni" clare și interesante printr-o producție de carte pletorică, despre care deja există voci care spun că este contraproductivă: ce lux!), multe dintre aceste librării celebre erau aproape goale, de fiecare dată sînt (par) tot mai goale - dar nu dispar, sînt tot acolo, piloni și repere în care ști că foarte repede și foarte sigur vei putea să afli care e starea "pieței" în domeniile preferate. Librăriile sînt goale, dar nu dispar. Cum fac?
Librăriile trebuie să reziste, chiar și discret, dar insistent, "revenant", presărate prin orașe, ca un fel de memento urban diseminat, de reamintire a ideii de carte, de lectură, de cultivare de sine. Este nevoie de prezența lor pentru a ne face să visăm la cum ar trebui și la cum pot sta lucrurile. Un vis care trebuie să revină. Rezistență mută.
Librăriile și cinematografele urbane, în orașe, nu doar în mall-uri, sînt principalele heterotopii urbane ale înseși ideii de oraș. Fără librării, ziduri betonate asemenea caldarîmului, împotriva oricărei speranțe de permeabilitate, de porozitate. Nu trece nimeni!
Librăriile: arhipelag de "găuri" în asfalt-betonul spațiului urban "dezvoltat", reamintind de oraș. Lanterne în ceață, cuiburi de "bufnițe" în noapte.
Posturi de ariergardă împotriva regresiei generalizate. Popas în cădere.